Jandarmii spun că de la an de an vrâncenii care participă la evenimente sunt mai numeroşi
Jandarmii şi-au prezentat bilanţul activităţilor derulate în acest an, în cadrul unei întâlniri care a avut loc ieri, la Balada, în prezenţa subprefectului Cristi Misăilă, vicepreşedintelui CJ Ionel Cel-Mare şi a prim adjunctului inspectorului general şi şef de Stat major al Jandarmeriei Române, general de brigadă dr. Vasilică Ovidiu. În 2015 jandarmii vrânceni au efectuat 552 de acţiuni la care au participat 3.027 cadre. „Pentru a face faţă provocărilor şi riscurilor generate de evoluţia situaţiei operative, Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Vrancea şi-a adaptat permanent tehnicile, tacticile şi procedeele de acţiune prin mecanisme specifice de răspuns în vederea asigurării unui climat optim de securitate pentru cetăţean”, se arată într-un comunicat al jandarmeriei vrâncene. Principalele misiuni ale jandarmeriei au avut loc cu ocazia comemorării Zilei Unirii Principatelor Române – 24 ianuarie, când la Focşani au fost 7.000 de participanţi, la Ziua Eroilor, cu aproximativ 20.000 participanţi, zilele Municipiului Focşani, când au venit în centrul oraşului în jur de 6.000 de participanţi, Festivalul Internaţional al Viei şi Vinurilor ”Bachus”, cu 10.000 participanţi, precum şi Parada Militară ocazionată cu ocazia celebrării Zilei Naţionale 1 Decembrie – 6.000 participanţi. „În concluzie, evenimentele majore enumerate anterior precum şi altele care au înregistrat o participare oarecum redusă (sub 3000 de participanţi) au tendinţa de creşte în amploare fiind observată o creştere anuală, raportată la anul 2014, de circa 300la sută. Analizând comparativ anul 2015 cu 2014, (...), se pot desprinde următoarele concluzii: numărul total al misiunilor a crescut cu 29 % în anul 2015, faţă de 2014; misiunile de asigurare a ordinii publice au scăzut cu 68 % în anul 2015, faţă de 2014; misiunile de menţinere a ordinii publice executate în anul 2015 au crescut cu 33,09 % faţă de 2014; misiunile de restabilire a ordinii publice au crescut în 2015 cu 62 % faţă de 2014; misiunile în cooperare cu alte instituţii au crescut cu 38,69 % faţă de 2014”, mai spun jandarmii. Oamenii legii raportează că în acest an au constatat 217 infracţiuni săvârşite de 147 autori, valoarea prejudiciului recuperat fiind de aproximativ 6.550 lei. (Dan CHIRIAC)














