Ultima oră

Ateliere pentru perfecţionarea profesioniştilor din domeniul educaţiei muzicale

Silvia Vrînceanu
13 nov 2015 1035 vizualizări
participarea este gratuită

Rolul muzicii în educarea fiinţei umane trebuie revalorizat, iar profesorii de muzică trebuie să găsească o nouă cale prin care să-i atragă pe elevi. De la aceste idei a pornit conceptul atelierelor demonstrative Kodály, care se desfăşoară pe 19 şi 20 noiembrie, la ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Aceste ateliere sunt parte din acţiunile proiectului „Cultură prin muzică / Culture through Music”, care îşi propune, printre altele, să ofere dascălilor noi instrumente de lucru, care să-i ajute în susţinerea orelor de muzică. Astfel, în prima zi, pe 19 noiembrie (orele 16:00-20:00), cursurile se vor adresa studenţilor de la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti şi se vor concentra pe aptitudinile şi cunoştinţele muzicale care pot fi dezvoltate prin cântec. Unul dintre atelierele de pe 20 noiembrie (9:30-12:30) este destinat muzicienilor şi profesorilor de muzică şi se va folosi de jocuri muzicale ca un mod antrenant de a motiva adolescenţii, pentru a lua parte în mod activ la procesul de creare a muzicii. Învăţătorii şi educatorii sunt invitaţi să participe la celelalte cursuri de pe 20 noiembrie (14:00-17:00), când accentul va cădea pe aptitudinile muzicale ce pot fi dezvoltate şi pe cunoştinţele pe care studenţii le pot dobândi prin cântec.
Lecţiile sunt susţinute de Borbála Szirányi, profesoară la Institutul Kodály din cadrul Academiei de Muzică Liszt Ferenc din Ungaria, care va face apel, în cadrul cursurilor, la propria voce şi la cântece din repertoriul folcloric, menite să dezvolte intuiţia şi spontaneitatea. Prin cântec şi mişcare, copiii îşi însuşesc concepte precum înălţimea sunetului, ritmul, tempoul şi dinamica, conform principiilor elaborate de profesorul de origine maghiară Zoltán Kodály, cel care a înnoit pedagogia muzicală din Europa secolului XX. Participarea este gratuită, iar înscrierile se fac la adresa de e-mail protocol@arcub.ro, care să conţină nume, prenume, număr de telefon, adresă, e-mail şi funcţie. Atelierele Kodály se desfăşoară în cadrul proiectului „Cultură prin muzică – Culture through music”, finanţat printr-un grant acordat de Islanda, Liechtenstein şi Norvegia prin Fondul Bilateral Naţional gestionat de Ministerul Fondurilor Europene, iar cofinanţarea este asigurată de ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti. Parteneri principali în cadul proiectului: ARCUB - Centrul Cultural al Municipiului Bucureşti, Centrul islandez pentru cercetare în muzică – Universitatea din Islanda, Institutul Kodaly al Academiei de muzică Liszt Ferenc Budapesta, Universitatea naţională de muzică Bucureşti, Asociaţia Dalcroze România. Mai multe informaţii sunt disponibile pe pagina de Facebook „Cultură prin muzică//Culture through music”. (Alina-Elena VASILIU)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.