Ultima oră

Pompierii au rație, dar Oprişan şi subordonaţii consumă combustibil fără limită

Mihai Boicu
11 nov 2015 3606 vizualizări
Angajaţii CJ nu mai au barieră la deplasări, deoarece s-a eliminat limita la consumul de combustibil. Justificarea a fost că sunt necesare foarte multe deplasări, iar cele ale lui Marian Oprişan nu pot fi previzonate.

Angajaţii Consiliului Judeţean (CJ) Vrancea pot merge cu maşinile de serviciu cât vor, pentru că la şedinţa extraordinară de marţi s-a votat în Consiliul Judeţean că nu există limită pentru consumul de benzină sau motorină. Justificarea pentru eliminarea limitelor a fost aceea că deplasările preşedintelui CJ şi ale angajaţilor instituţiei nu pot fi previzionate şi sunt în număr foarte mare. “Conform legii, preşedintele Consiliului Judeţean reprezintă judeţul în relaţiile cu celelalte autorităţi publice, cu persoanele fizice şi juridice române şi străine, numărul de deplasări neputând fi previzionat, iar consiliul judeţean, ca autoritate a administraţiei publice locale, coordonează activitatea consiliilor comunale, orăşeneşti şi municipale, în vederea realizării serviciilor publice de interes judeţean, sens în care trebuie să răspundă prompt şi cu operativitate tuturor necesităţilor de deplasare”, se arată în referatul proiectului de hotărâre. În document se mai menţionează că Direcţia Tehnică şi Investiţii are în derulare proiecte care necesită numeroase deplasări, atât la organismele de finanţare, la ministere şi în teritoriu. CJ are 10 proiecte finanţate prin Programe Operaţionale şi Granturi SEE. Lunar, sunt estimate şase deplasări la Bucureşti, Brăila şi Constanţa. Pe lângă proiecte, consilierii juridici trebuie să se deplaseze la toate instanţele unde sunt procese, potrivit raportului prezentat consilierilor. 

Poliţia şi Pompierii au limitări, Oprişan nu

Consiliul Judeţean deţine şase autoturisme de serviciu, folosite de Marian Oprişan şi de subordonaţi. Consilierii PNL au susţinut la şedinţa de ieri că se putea face o estimare a consumului de combustibil. “Consider că adoptarea acestui proiect de hotărâre este o lipsă de respect faţă de contribuabil. Oricât de multe lucruri imprevizibile pot apărea se poate norma consumul. Sunt instituţii mult mai importante, Poliţia şi Pompierii, care au limitări. Consider că este o împietate adoptarea acestei hotărâri”, a declarat consilierul liberal Liviu Bostan. În replică, social-democratul Dragoş Bîrlădeanu, care tocmai a pierdut un proces pentru depăşirea vitezei legale, a spus că angajaţii Direcţiei Tehnice au făcut numeroase deplasări cu autoturismele personale, iar limita impusă de Guvernul Boc le permitea să facă doar două drumuri la Bucureşti. (Mihai BOICU)

Marian Oprişan într-o deplasare “neprevizionată” în Crângul Petreşti 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
juganaru l, acum 3803 zile, 7 ore, 4 minute, 22 secunde
Jos PSD! jos Oprisan ! la gunoi cu comunismul vrancean si mitocanii de primari care se plimba pe banii nostri
ELENA, acum 3803 zile, 8 ore, 31 minute, 13 secunde
Vai de capul nostru????!!cand vine dna-pt ca este teroare.oprisan merge la bucuresti,in ardeal la iubita tot pe banii nostr!!!!petreceri monstruoase platite de noi.cel mai sarac judet,cele mai mici citeste integral
unknown, acum 3803 zile, 8 ore, 56 minute, 45 secunde
Consider comentariul lui Marius ca fiind la obiect si-i sustin afirmatiile! Concluzia:ne meritam soarta de a fi oi,condusi de atatia ani de un cioban!
marius F., acum 3803 zile, 11 ore, 3 minute, 47 secunde
Mai astia de la ziarul de VN de ce suparati pe "DOMPRESEDINTE" ca dac se nerveaza o sa demita toti pompierii si isu din judet ca sa nu-l mai compare in combustibil consumat cu ei.Si ce citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.