Ultima oră

Gemenii care au omorât un paznic la Corbiţa au ajuns în detenţie

Gabriel Sava
21 oct 2015 1351 vizualizări
Gabriel şi Mihai Catană au 8 ani de detenţie după ce au omorât un om

Gemenii Gabriel şi Mihai Catană, autorii omorului petrecut la Corbiţa, în noaptea de 1 spre 2 august 2014, au fost prinşi marţi de poliţişti la Bogheşti, după ce, pe 15 octombrie, aceştia au fost condamnaţi definitiv. “Poliţiştii din Adjud au depistat şi reţinut pe raza comunei Bogheşti,  doi minori de 17 ani, din comuna Tănăsoia, pe numele cărora Tribunalul Vrancea a emis un ordin, prin care se dispune internarea celor doi într-un centru de detenţie pe o perioadă de 8 ani, pentru săvârşirea infracţiunii de omor calificat. Minorii urmează să fie internaţi în centru de detenţie, în vederea executării pedepsei”, se arată în comunicatul poliţiştilor vrânceni. Soluţia definitivă a fost pronunţată pe 15 octombrie, iar instanţa a majorat de la şase la opt ani măsura educativă a internării într-un centru de detenţie. Pentru că cei doi sunt minori, obligaţiile civile au fost dispuse în solidar cu mama gemenilor, Ioana Catană. Aceştia au de plătit daune materiale în cuantum de 8.500 lei către partea civilă Tufescu Mariana, daune morale în cuantum de câte: 4.500 lei către Tufescu Mariana; 4.000 lei către partea civilă Tufescu Adriana; 4.000 lei către partea civilă Tufescu Ionel Florentin. Cei trei mai au de plată şi câte 200 lei lunar către unul dintre minorii celui ucis “până la încetarea stării de nevoie” şi câte 250 lei către un al doilea minor, până la împlinirea vârstei de 18 ani.

Omor crunt după ce au fost certaţi de paznicul primăriei

Cei doi, de loc din Tănăsoaia, sunt acuzaţi că, în noaptea de 1 spre 2 august, pe fondul beţiei, l-au lovit cu pumnii, cu picioarele, cu o coadă de secure şi apoi cu un briceag pe paznicul de la Corbiţa, Gheorghiţă Tufescu, de 39 de ani, care era angajatul primăriei şi le-a atras atenţia să se comporte civilizat. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit de trecători, a doua zi dimineaţă, în apropierea unui pod, între satele Ocheşeşti şi Buda. Cadavrul prezenta urme de violenţă, printre care şi o plagă tăiată la nivelul gâtului. Necropsia a stabilit că acesta a fost lovit cu putere, în mod repetat, peste întreg corpul, ceea ce i-a cauzat politraumatisme. În urma deciziei din iunie, cei doi fraţi au fost liberaţi din arest, unde au ajuns a doua zi după comiterea faptei. Marţi, aceştia au ajuns însă, din nou, după gratii, până când vor fi internaţi pentru executarea pedepsei. (Gabriel SAVA)






În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
rusine, acum 3825 zile, 6 ore, 58 minute, 16 secunde
8 ani pentru ca a omorat un om? foarte putin. 16 ani le dadeam, nu 8 ani. asta se poate intampla numai la focsani la tribunalul vrancea. in alta parte nu.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.