Fiu de consilier local condamnat în cazul profanării de cadavre
Judecătoria Focşani a decis miercuri condamnarea celor doi inculpaţi în dosarul profanării de cadavre, după ce tatăl unuia dintre inculpaţi, Gheorghe Oană, de 60 de ani, a fost găsit mort în aprilie 2014, într-o şură cu snopi de porumb. Cel mai probabil, bărbatul decedase în februarie, iar cei doi, fiul său Nicu Oană şi Ionuţ Buzoi, după ce l-au descoperit, l-ar fi învelit într-o folie de plastic, l-ar fi aruncat într-o căruţă peste care au pus snopii de porumb. “Condamnă pe inculpatul Oană Nicu, pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, (...) la o pedeapsă de 8 (opt) luni închisoare. (...) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani. (...) obligă inculpatul o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe perioadă de 60 de zile la Centrul de îngrijire şi asistenţă Măicăneşti. Supravegherea condamnatului va fi efectuată de Serviciul de Probaţiune Vrancea. (...) Condamnă pe inculpatul Buzoi Ionuţ, pentru săvârşirea infracţiunii de profanare de cadavre sau morminte, (...) dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de 2 ani. (...) obligă inculpatul la o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe perioadă de 60 de zile la Centrul de îngrijire şi asistenţă Măicăneşti. (...) Cu drept de apel”, se arată în decizia din 14 octombrie a Judecătoriei Focşani.
Fiul a recunoscut faptele, Buzoi a negat totul
Ionuţ Buzoi şi Nicu Oană, de 28 de ani, au fost trimişi în judecată pentru profanare de cadavre sau morminte după ce Gheorghe Oană, tatăl celui de-al doilea inculpat, a fost găsit decedat, în şura de porumb, în aprilie 2014. Cel mort era cioban şi obişnuia să plece zile în şir pe câmp cu animalele, lucru pe care se pare că l-a făcut şi în iarna 2013-2014. Cel mai probabil, Gheorghe Oană ar fi decedat din cauza frigului, mai ales că acesta obişnuia să consume alcool în exces iar adăpostul lângă care a fost găsit nu avea o sursă de încălzire. Starea avansată de degradare a cadavrului i-a împiedicat însă pe legişti să se mai poată pronunţa asupra cauzei decesului, singura concluzie a examinării medico- legale din dosarul profanării de cadavre a fost faptul că cel decedat avea o alcoolemie de 1,50 grame la mie. Niciunul dintre inculpaţi nu a recunoscut iniţial faptele, până la termenul din 29 aprilie, când Oană a precizat judecătorilor că recunoaşte faptele aşa cum au fost ele descrise în rechizitoriu şi pentru a beneficia de reducerea pedepsei în conformitate cu art 396, alin (10) din Noul Cod de Procedură Penală. Ionuţ Buzoi, care este judecat şi în dosarul omorului petrecut în octombrie 2012, a fost achitat la prima instanţă iar dosarul acestuia se află în fază de apel la instanţa de la Galaţi. Buzoi nu a recunoscut nimic în dosarul omorului de la Măicăneşti, când Gigel Toader a fost descoperit fără viaţă, ca urmare a mai multor lovituri de ciocan în zona capului şi cu gâtul tăiat. (Gabriel SAVA)













