Doi hoţi din Buzău au lăsat fără telefonie comuna Dumitreşti
Doi hoţi din judeţul Buzău au reuşit să lase fără telefonie întreaga comună Dumitreşti. În luna iulie, cei doi, Cornel Caloian, de 35 de ani, şi Şerban Constantinescu, 28 de ani, din satul Zărneşti de Slănic, comuna Cernăteşti, au fost arestaţi preventiv, prin dispoziţie a Judecătoriei Focşani, ei fiind prinşi de poliţiştii din Dumitreşti la furat de cablu telefonic. Buzoienii au mers la furat de cablu în Vrancea cu două maşini, una dintre ele fiind folosită pe post de antemergător. Poliţiştii din Dumitreşti au găsit 250 de metri, de cablu tăiat, făcut valuri. Cei trei nu erau la furat pen¬tru prima dată. Odată încătu¬şaţi, ei au recunoscut şi alte două fapte de acelaşi gen, comise la Jitia şi înregistrate cu autor necunoscut. Mai mult, au mai secţionat cablurile de telefonie şi în localităţi din judeţul Buzău. De altfel, toţi trei au mai avut probleme cu legea, fapta de la Dumitreşti şi cele de la Jitia fiind comise în perioada termenului de încercare, ei având condamnări cu suspendare. Se bănuieşte că cei trei făceau parte dintr-o reţea care se ocupă cu astfel de fapte. Miercuri, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii din cadrul Secţiei 6 poliţie rurală Merei, cei doi au fost identificaţi ca fiind bănuiţi de comiterea unui furt de cablu de comunicaţii subte¬ran. Fapta, înregistrată iniţial în evidenţe cu autori necunos¬cuţi, a fost sesizată în luna mar¬tie a acestui an, de către un buzoian de 51 de ani, angajat al unităţii păgubite. Din cer¬cetările efectuate de poli¬ţiş¬ti încă de la momentul sesizării, a rezultat că bănuiţii ar fi sustras aproximativ 600 me¬tri cablu de comunicaţii subteran, prejudiciul fiind estimat la aproximativ 3.800 lei. Zilele trecute, cei doi au fost mutaţi din Penitenciarul Focşani, în arestul IPJ Buzău. (Dan CHIRIAC)














