Ultima oră

Jandarmii au grijă de siguranţa credincioşilor veniţi la Mănăstirea Brazi

Raluca Manolache
21 sep 2015 1858 vizualizări
Slujba religioasă va fi oficiată de ÎPS Ciprian, iar credincioşii se vor putea închina la moaştele Sfântului Teodosie

Jandarmii se vor afla astăzi la Panciu unde mii de credincioşi sunt aşteptaţi să participe la hramul Mănăstirii Brazi. „Evenimentul este inclus într-o serie mai amplă de activităţi organizate de Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei în perioada 19 - 22 septembrie 2015. Între cei care vor sluji se va afla Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei, ÎPS Ciprian, dar şi arhimandritul Nicodimos Kabarnos (Atena), unul dintre cei mai mari interpreţi de muzică bizantină ai ortodoxiei. De asemenea vor fi expuse Sfintele moaşte ale Sfântului Mucenic Teodosie într-un baldachin în curtea noii biserici pentru a da posibilitatea pelerinilor de a se închina şi primi binecuvântarea Sfântului Mucenic Teodosie. Vă asigurăm că jandarmeria îşi desfăşoară activitatea în interesul cetăţenilor, al comunităţii şi în sprijinul instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii”, a transmis plutonier adjutant şef Adrian Costescu, purtătorul de cuvânt de la IJJ Vrancea. Jandarmii vin şi cu unele recomandări: cei care participă la manifestările religioase să respecte indicaţiile forţelor de ordine şi să evite implicarea în conflicte de orice natură; să acorde o atenţie deosebită bunurilor şi obiectelor personale (genţi, poşete, bagaje etc.) şi să evite, pe cât posibil, să aibă la vedere obiecte de valoare care pot atrage atenţia şi în cazul în care sunt martorii săvârşirii unor fapte de natură antisocială; să solicite ajutorul echipajelor de jandarmi sau să apeleze numărul unic de urgenţă 112. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 8

Adaugă comentariu
, acum 3132 zile, 21 ore, 48 minute, 37 secunde
S-a vazut astazi cel mai bine"activitatea"deosebita a episcopului si a celui mereu in preajma sa, prin putinii crestini prezenti la manastire. Daca nu erau preotii obligati sa vina cred ca citeste integral
vrancea24, acum 3133 zile, 3 ore, 35 minute, 12 secunde
http://vrancea24.ro/ips-ciprian-dosar-penal-la-parchetul-din-galati/
sabin sabau, acum 3133 zile, 3 ore, 58 minute, 3 secunde
Haideti sa scapam judetul de un astfel de om: http://www.petitieonline.com/episcopia_vrancei
obicitur , acum 3133 zile, 4 ore, 30 minute, 17 secunde
Ce de frustrati!!! Numai asta stiti sa faceti? Invidie? prostie? ura? Nu pot spune ca sunt fan Ciprian...dar un pic de decenta nu stica. Noi care traim aici si mucim stim cum este! ASTIA FUGITI AFARA citeste integral
danb, acum 3133 zile, 6 ore, 54 minute, 48 secunde
Nu e nevoie sa se cheltuie bani publici ca sa fie aparata o javra ca Ciprian.
, acum 3133 zile, 12 ore, 48 minute, 22 secunde
Nu are nevoie de paza dupa chiohanul de luni seara.
Caragiale, acum 3133 zile, 13 ore, 17 minute
Domnilor, de ce stergeti comentariile? Pentru ce mai aveti dreptul la replica daca stergeti?
Caragiale, acum 3133 zile, 13 ore, 52 minute, 5 secunde
E cam brutal titlul articolului...vorbim de sarbatoarea unui Sfant, nu de paza unui stadion. Putea fi mentionata subtil implicarea jandarmilor, nu asezata in prim plan. Care e scopul? Oamenii vin sa citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.