Comisarul şef Scarlat are voie să dea noroc cu şefii săi
Judecătorii gălăţeni au fost mai permisivi cu Ştefan Scarlat, comisarul şef din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor (SIF). Aceştia i-au permis ieri poliţistului, judecat la Tribunalul Vrancea pentru luare de mită, să părăsească limita teritorială a judeţului Vrancea, fără a-i permite însă să plece din ţară. Faţă de hotărârea luată la Tribunalul Vrancea pe 5 august, când s-a făcut verificarea măsurii controlului judiciar a comisarului şef inculpat în această cauză, judecătorii gălăţeni au decis că Ştefan Scarlat se poate apropia de doi dintre şefii săi: comisarul şef Marian Octavian Harap, şeful SIF Vrancea şi superiorul său direct şi comisarul şef Victor Norocea, unul dintre adjuncţii comandantului IPJ Vrancea. “Înlătură pe martorii Norocea Victor şi Harap Octavian Marian din lista persoanelor de care nu se poate apropia şi cu care nu poate comunica, direct sau indirect, inculpatul Scarlat Ştefan”, se mai indică în decizia Curţii de Apel Galaţi de ieri, care este definitivă. Cu toate acestea, poliţistul are în continuare interdicţiile de a-şi desfăşura activitatea în funcţia de comisar şef în cadrul SIF şi de a lua legătura, direct sau indirect, cu alţi colegi ai săi, precum şi martori din dosar, în total 16 persoane. Reamintim că Ştefan Scarlat a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie de la Galaţi fiind acuzat de comiterea a trei infracţiuni de luare de mită, instigare la abuz în serviciu, dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit şi de sustragere sau distrugere de probe ori de înscrisuri. Activitatea infracţională a poliţistului, pe atunci subcomisar, s-a derulat, conform procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie Galaţi, în cursul anului 2013. Poliţistul ar fi primit mită în bani dar şi în carburant pentru a-şi îndeplini în mod defectuos atribuţiile de serviciu în legătură cu verificări efectuate în mai multe dosare aflate în soluţionarea sa. Ştefan Scarlat a fost iniţial reţinut 24 de ore, după care a fost plasat în arest la domiciliu şi ulterior sub control judiciar. Până la soluţionarea definitivă a cauzei, poliţistul a fost suspendat din funcţie. (Gabriel SAVA)














