Banul, ochiul dracului! A furat cardul moartei în ziua pomenirii
Concubina unui bărbat, a cărui mamă tocmai decedase, s-a folosit de cardul femeii trecute în lumea celor drepţi, scoţând din cont aproape 9.000 lei. Nina Crivină, de 41 de ani din Goleşti, va fi judecată pentru furt calificat şi participaţie improprie la efectuarea de operaţiuni financiare fără drept. Conform rechizitoriului procurorilor focşăneni, femeia l-a cunoscut Vasile R. cu care a trăit circa şase luni în concubinaj, pe parcursul anului 2014. În această perioadă a aflat că mama bărbatului deţine un card bancar pe care sunt circa 23.000 lei, proveniţi din tranzacţii cu titluri de valoare. La sfârşitul anului 2014, mama concubinului său a decedat iar femeia a aflat că PIN-ul cardului pe care se aflau banii se află în telefonul mobil pe care răposata l-a deţinut, aflat acum la fiul ei. Ceilalţi copii au venit pentru a pregăti înmormântarea mamei, iar una dintre fiicele răposatei i-a cerut lui Vasile R. cardul pentru a scoate bani şi a plăti cele necesare. În seara zilei de 16 ianuarie, Nina Crivină a mers la locuinţa mamei concubinului său pentru a ajuta la pomana care urma să aibă loc a doua zi. Femeia a fost găzduită peste noapte de rudele bărbatului. În bucătăria în care şi-a petrecut noaptea a găsit lăsate hainele unora dintre rudele bărbatului. Potrivit anchetatorilor, femeia s-a apucat să caute prin buzunare şi nu mică i-a fost surpriza când a găsit cardul decedatei, al cărui cod PIN îl ştia. Aşa că l-a ascuns, cu intenţia de a face rost de ceva bani nemunciţi.
Şi-a pus fiica de 11 ani să scoată bani de la bancomat
Femeia nu a stat prea mult pe gânduri aşa că, ajunsă acasă, i-a dat cardul fiicei sale în vârstă de 11 ani şi a îndemnat-o să meargă la un bancomat de unde să scoată limita maxim disponibilă la o tranzacţie per persoană fizică, respectiv 3.000 lei. Aparatul bancar a eliberat însă doar suma de 2.800 lei, bani pe care minora i-a predat mamei sale. În zilele ce a urmat, femeia a mai trimis-o pe copilă să mai scoată de încă două ori câte 3.000 lei. A fost momentul în care cardul a fost blocat de către unul dintre membrii familiei, ocazie cu care s-a şi sesizat frauda. Familia bătrânei decedate s-a constituit parte civilă cu suma de 10.000 lei, suma scoasă de pe card, plus 1.200 lei reprezentând daune morale. Cauza a ajuns pe rolul Judecătoriei Focşani, unde va parcurge faza de Cameră Preliminară. Femeia trimisă în judecată a divorţat de soţul său în luna mai a acestui an, când instanţa a stabilit şi domiciliul celor doi copii, fetiţa de 11 ani şi băiatul de 8 ani la locuinţa mamei. Decizia a fost contestată în apel de bărbat. (Gabriel SAVA)














