Ultima oră

Doi şoferi s-au dat “zmei” la volan cu aceeaşi maşină

Dan Chiriac
20 iul 2015 1279 vizualizări
După ce primul şofer a fost prins de poliţişti conducând beat, al doilea a vrut să fie mai viteaz: s-a urcat la volan cu o alcoolemie mai mare şi a provocat şi un accident rutier

Două accidente rutiere au avut loc duminică pe şoselele din judeţ. Duminică seara, poliţiştii din Cîrligele au oprit în trafic, pe strada Moldovenilor din comună, un autoturism condus de un bărbat de 41 ani care părea băut. Întrucât bărbatul emana halenă alcoolică a fost condus la sediul Postului de Poliţie, iar în urma testării, aparatul alcooltest a indicat o concentraţie de 1,19 mg/l alcool pur în aerul expirat. La scurt timp, C. A., de 31 ani, din localitate, prieten cu primul şofer, s-a urcat la volanul aceluiaşi autoturism şi, după ce a parcurs o distanţă de 800 metri spre satul Dălhăuţi, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul vehiculului, a părăsit partea carosabilă şi a intrat în coliziune cu un cap de podeţ. În urma impactului a rezultat vătămarea corporală uşoară a conducătorului auto şi a unui bărbat de 42 ani, pasager în autoturism, ambii fiind transportaţi cu ambulanţa la spital. În cauză a fost întocmit dosar penal. Poliţiştii au stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule. Întrucât şi acesta emana halena alcoolică, a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,57 mg/l alcool pur în aerul expirat. Ulterior, a fost condus la spital, unde i-au fost prelevate două mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Biciclist rănit la Slobozia Bradului

La primele orele ale dimineţii de duminică, un bărbat de 37 ani, din comuna Măgura, judeţul Bacău, în timp ce conducea un autoturism, pe DN2 E85 la intersecţia cu DC 169 Slobozia Bradului, nu s-a asigurat la efectuarea manevrei de mers înapoi şi a acroşat un bărbat de 64 ani, din comuna Slobozia Bradului, care se deplasa pe lângă bicicletă pe marginea carosabilului. În urma impactului biciclistul a fost rănit grav, fiind transportat la spital. Poliţiştii au întocmit şi alte dosare penale şoferilor care au comis infracţiuni rutiere. Poliţiştii din Dumitreşti au depistat un tânăr de 27 ani, din comuna Buda, judeţul Buzău, în timp ce conducea un  autoturism pe DN 2N, în comuna Dumitreşti, aflându-se sub infuenţa băuturilor alcoolice. Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,53 mg/l alcool pur în aerul expirat. Oamenii legii au depistat şi un bărbat de 36 ani, din municipiul Focşani, care conducea pe strada Vrancei un autoturism radiat din circulaţie din data de 2 iunie. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.