Amenajarea Crângului Petreşti cu fonduri UE depinde de noroc
Proiectul de amenajare a Crângului Petreşti mai are doar patru luni pentru a fi realizat cu fonduri europene, în condiţiile în care câştigătorul nu a fost stabilit şi nu se ştie dacă licitaţia va fi sau nu contestată. La licitaţie s-au înscris trei asocieri de firme. Dacă investiţia nu va fi gata până pe 15 decembrie, constructorul trebuie să suporte din fonduri proprii continuarea lucrărilor, însă doar dacă va fi găsit vinovat de întârziere, ceea ce e destul de greu de crezut. Beneficiarii care nu vor termina până la 31 iulie 2016 investiţiile cu banii lor, vor fi nevoiţi să dea înapoi fondurile europene primite.
Cine şi-a luat deja "partea leului"
Consiliul Judeţean Vrancea analizează în această perioadă ofertele depuse de firmele care vor să realizeze proiectul de amenajare a Crângului Petreşti, în valoare de aproximativ 5,1 milioane de euro. “Au fost evaluate documentele de calificare, administrative şi propunerile tehnice. În continuare urmează să fie evaluate propunerile financiare. Evaluarea se face în prezenta experţilor UCVAP (Unitatea pentru Coordonarea şi Verificarea Achiziţiilor Publice)”, a declarat Romeo Iordache, directorul executiv al Direcţiei de Dezvoltare din cadrul CJ Vrancea. Trei asocieri de firme, în care s-au grupat 15 societăţi mai mult sau mai puţin cunoscute, vor să obţină acest contract, cu toate că perioada de realizare a proiectului este foarte scurtă. Prima asociere este SC Recon si Doje SRL Bucureşti (lider de asociere), SC Garden Center Grup SRL Măgurele şi SC Total Strada SRL Bucureşti. A doua asociere este formată din firmele Vega 93 SRL Galaţi şi SC Citadina 98 SA Galaţi, cu subcontractant SC Ziroma Service SRL. A treia asociere de firme este formată din SC MBM Decor Instal SRL Focşani & SC Conbeta SRL Goleşti & SC Rom Consil Grup SRL Focşani cu subcontractanţi SC Serv Construct Netwok SRL, SC Ascon Serv SRL, cu terţ susţinător Rotary Construcţii SRL Bucureşti. Valoarea proiectului de amenajare a Crângului Petreşti este de 17,8 milioane lei, fără TVA, iar marea lui provocare este finalizarea până la finalul anului. Documentaţia tehnică, printre care şi caietul de sarcini au fost realizate de o firmă bine cunoscută pe plan local: Euro Proiect SRL Focşani. Firma îi aparţine cumnatului deputatului liberal Nini Săpunaru, după ce parlamentarul a renunţat la pachetul de 49,5% din acţiuni pe care îl deţinea întrucât DNA a începuse să investigheze activitatea firmei. Financiar, pentru Euro Proiect amenajarea Crângului Petreşti reprezintă un câştig important, având în vedere valoarea mare a investiţiei. Din datele de până acum, firma a primit în jur de 1 milion de lei pentru documentaţie.
Un proiect care depinde de ... multe
Investiţiile finanţate prin Programul Operaţional Regional trebuie finalizate până la sfârşitul acestui an. În realitate însă, termenul este mai scurt, pentru că pe perioada sezonului rece nu prea se poate lucra, trebuie făcute recepţia lucrărilor, cereri de plată şi alte proceduri. După cum se vede, procedura de evaluare a ofertelor şi stabilire a unui câştigător se va încheia în jurul datei de 1 august. Contractul nu poate fi semnat pentru că există o perioada de contestaţii de două săptămâni. În varianta optimistă contractul cu asocierea de firme câştigătoare ar putea fi semnat la mijlocul lunii august. Dacă se va depune o contestaţie, procedura va fi întârziată cu cel puţin trei săptămâni, deoarece Consiliulul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor are la dispoziţie 20 de zile pentru a se pronunţa. După aceea poate urma şi calea justiţiei. Presupunând că înţelegerea ar putea fi parafată în jurul datei de 15 august, câştigătorul va mai avea la dispoziţie doar două săptămâni din vară, însă ar putea lucra fără probleme şi în septembrie, când temperaturile au fost destul de ridicate în ultimii ani. Chiar dacă iarna vine târziu, de regulă, din septembrie temperaturile scad, perioada de lumină pe durata zilei se scurtează şi există posibilitatea să plouă. Cine va câştiga contractul are o perioadă destul de scurtă pentru a amenaja suprafaţa Crângului Petreşti pentru ca acesta să devină un loc de recreere pentru focşănceni şi nu numai. Pe lângă toate aceste aspecte mai este o “chichiţă” care ar putea întârzia investiţia. Specialiştii în achiziţii publice care au lucrat cu autorităţile locale şi judeţene spun că de multe ori a fost nevoie de modificarea documentaţiei tehnice pe parcursul realizării investiţiei, din cauza unor “greşeli”. Modificările trebuie însă aprobate de autoritatea care supraveghează finanţarea şi derularea lucrărilor, ceea ce înseamnă noi întârzieri.
CJ pare condamnat să plătească pentru întârzieri
Marian Oprişan a declarat la ultima şedinţă a Consiliului Judeţean că instituţia şi-a luat măsuri de precauţie pentru ca firma sau firmele care vor câştiga contractul să realizeze investiţia în cazul în care nu se vor încadra în termenul limită de 15 decembrie 2015. Potrivit modelului de contract ce urmează a fi încheiat cu câştigătorul, publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice de CJ, contractul are o durată de realizare de şase luni. Firma care realizează proiectul scoate bani din buzunar pentru întârzieri numai dacă este vinovată, potrivit contractului. La art. 10.14 se arată: “Întrucât data limită de implementare a proiectului este 15.12. 2015 lucrările din cadrul proiectului nerealizate în termen din culpa executantului, vor fi executate exclusiv pe cheltuiala proprie a acestuia, până cel mai târziu la data de 15.03.2016”. Lucrurile arată destul de complicat, întrucât chiar dacă firma câştigătoare s-ar face vinovată de întârzierea lucrărilor, nimeni nu recunoaşte de bună voie acest lucru şi atunci urmeazăun proces în justiţie. Dacă, să presupunem, plouă în lunile de toamnă sau chiar ninge şi nu se poate lucra, atunci nu mai este vina constructorului. În cazul unor întârzieri, totul pare să conducă spre ideea că investiţia va trebui terminată cu fonduri de la Consiliul Judeţean. Pentru proiectele întârziate, Autoritatea de Management stabileşte o listă cu investiţiile care pot fi încheiate până la 31 iulie 2016. Acestea trebuie finanţate cu banii beneficiarului, dar avantajul este că nu restituie fondurile europene primite în 2015. Dacă nici acest ultim termen nu este respectat, atunci beneficiarul trebuie să restituie toate sumele primite. Practic, în cazul unor întârzieri, dacă printr-un miracol firma care va obţine contractul nu îşi va recunoaşte vina, atunci Consiliul Judeţean este condamnat să finanţeze de la bugetul judeţului amenajarea Crângului Petreşti. Proiectul a fost estimat la 17,8 milioane lei, fără TVA, adică aproximativ 5 milioane de euro în total. (M. BOICU)
Publicitatea la Crâng a plecat la ziarul baronului
Oprişan nu mai are nicio reţinere în a da pe faţă bani publici cotidianului care-i ridică osanale
Marian Oprişan nu mai are de mult timp nicio reţinere de a da pe faţă bani publici cotidianului pe care îl controlează din umbră. Proiectele derulate cu fonduri europene de Consiliul Judeţean sunt o bună oportunitate, întrucât în cadrul acestora trebuie făcute informări şi publicitate. Astfel, serviciile de informare şi publicitate pentru proiectul “Amenajarea ariei naturare de interes local Crâng Petreşti şi îmbunătăţirea infrastructurii de acces” au fost încredinţate direct firmei Media Uno SRL, societatea care editează ziarul apropiat de Consiliul Judeţean. Valoarea achiţiei se ridică la 66.810 lei, adică aproximativ 15.000 de euro. Proiectul de amenajare a Crângului nu are deocamdată un executant. Perioada de înscriere la licitaţie s-a terminat, dar acum se evaluează ofertele. (M. B.)














