Doi tineri din Vulturu cultivau cannabis în spatele casei
Doi tineri din comuna Vulturu au fost reţinuţi de poliţiştii de la Serviciul de Combatere a Crimei Organizate şi procurorii DIICOT în urma unor descinderi ce au avut loc joi seara. Anchetatorii aveau indicii de mai mult timp că cei doi cultivau plante de cannabis într-o grădină din spatele casei unuia dintre ei. Oamenii legii au descins joi seara în comuna Vulturu şi au efectuat patru percheziţii domiciliare, în urma cărora au reuşit să adune probe pentru documentarea activităţii infracţionale. Poliţiştii au găsit într-o grădină din spatele casei unuia dintre autori şase plante de cannabis. În urma percheziţiilor, anchetatorii au ridicat mai multe telefonnnae mobile, dar şi sumele de bani găsite în locuinţele suspecţilor. Primele date ale anchetei arată că Dragoş Vasile, 21 ani şi Ştefănel Grosu, 24 ani, cultivau cannabis pentru consumul propriu. Tototdată, cei doi au comercializat în mai multe randuri cannabis în localitate, dar şi în alte comune. Cei doi au fost reţinuţi pe bază de ordonanţă de urgenţă pentru 24 de ore sub aspectul săvarşirii infracţiunilor de trafic şi consum de droguri. Suspecţii urmează a fi prezentanţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. (Dan CHIRIAC)














