Un bucureştean şi-a uitat portofelul la benzinărie la Adjud
Numărul faptelor bune se măreşte în acest an. Cel mai recent caz a fost înregistrat dimineaţă, la Adjud. Doi bărbaţi aflaţi în tranzit prin municipiul de pe malul Trotuşului au fost protagoniştii evenimentului petrecut într-o benzinărie. După ce a alimentat, Vasile Petrişor din Bucureşti a mers la casa benzinăriei pentru a achita contravaloarea combustibilului. Într-o clipă de neatenţie, acesta a aşezat portofelul pe tejghea şi a plecat în grabă spre maşină. “La data de 16 iulie a.c., ora 10.00, la Poliţia municipiului Adjud s-a prezentat un bărbat, de 29 ani, din municipiul Bârlad, judeţul Vaslui, care a predat un portofel ce conţinea suma de 686 lei, o bancnotă de 100 euro şi o carte de identitate, bunurile fiind găsite în zona unei staţii peco din localitate. Conducerea Inspectoratului Judeţean de Poliţie Vrancea apreciază gestul bărbatului care, prin atitudinea lui, a dat dovadă de omenie şi spirit civic şi îi mulţumeşte public”, spune subcomisarul Bogdan Toader, de la biroul de presă al poliţiei. Păgubitul a fost găsit cu uşurinţă în condiţiile în care acesta avea cartea de identitate în portofelul uitat la benzinăria din Adjud. Autorul gestului, Marian Viorel Parfenie, 29 ani, din Bîrlad, a primit mulţumiri din partea păgubitului. Este de apreciat că de la începutul acestui an, cinci fapte de acest fel au avut loc în judeţ. (Dan CHIRIAC)














