Ultima oră

VIDEO!!! "Dan Parfum" este cercetat din nou pentru evaziune fiscală

Eduard Popescu
10 iul 2015 3815 vizualizări
Poliţiştii au început ieri o nouă serie de percheziţii la locuinţele comercianţilor din familia Dumitru Avram u Cătălin Sava, apărătorul lui Dumitru Avram, a precizat că percheziţiile se efectuează în scopul documentării unor eventuale acuzaţii de evaziune fiscală şi spălare de bani

 Dumitru Avram, alias "Dan Parfum", cunoscut în oraş pentru comerţul pe care l-a făcut cu produse cosmetice de lux şi haine de firmă, este din nou căutat prin mărfuri şi caietele cu vânzări de anchetatorii vrânceni. Lucrători din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice de la IPJ Vrancea au venit ieri dimineaţă cu mandate de percheziţie la Dumitru Avram. Prima oprire a fost la vila de pe strada Ion Creangă nr. 10 bis, unde locuieşte familia Dumitru Avram, însă mascaţii au oprit şi la apartamentul de pe strada 1 Decembrie 1918, unde acesta avea în trecut depozitul cu marfă. „În cursul zilei de astăzi (ieri n.r.) au fost efectuate trei percheziţii domiciliare într-un dosar penal de evaziune fiscală aflat în lucru la nivelul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Vrancea”, ne-a precizat inspectorul principal Cătălina Murariu, de la Biroul de Presă al Poliţiei Vrancea. Cătălin Sava, apărătorul lui Dumitru Avram, a precizat că percheziţiile au scopul documentării unor eventuale acuzaţii de evaziune fiscală şi spălare de bani.

Ce spune Dumitru Avram

Aflat din nou în centrul unei anchete penale, Dumitru Avram face acuzaţii grave la adresa anchetatorilor. „La ora 08.00 dimineaţa au venit mascaţii, toate structurile de poliţie pentru aceleaşi bunuri, pentru care am bonuri şi pe care le-am câştigat acum un an în instanţă, inclusiv la Înalta Curte de Casaţie. Au venit, dar apartamentele nu mai sunt alte mele, casa nu mai este a mea şi nu au avut mandat pentru noii proprietari care le-au cumpărat. Au avut doar pentru numele meu. Nu înţeleg cum şi-a permis acest procuror iarăşi să îmi facă un dosar pentru aceleaşi bunuri, pe care nu le-am înstrăinat. Au venit pentru aceleaşi bunuri. Ar fi bănuit că am vândut o parte din ele şi nu au nicio dovadă. Nu s-a găsit niciun caiet, niciun ban, niciun cont. Mă voi duce la DNA, la Parchetul General, la Agenţia de Integritate pentru acest procuror”, spune "Dan Parfum", care declară că s-a lăsat pentru moment de meseria care l-a consacrat în Focşani.

Uite marfa, nu e marfa

Până la orele 16, procurorii vrânceni nu au oferit nicio informaţie oficială despre acest dosar şi s-au limitat să declare doar că nu pot nici confirma dar nici infirma existenţa unui nou dosar pe numele focşăneanului cunoscut pentru activitatea sa de vânzare a hainelor de lux. Dumitru Avram a fost achitat într-un dosar similar soluţionat de aceeaşi unitate de parchet, sentinţa definitivă fiind pronunţată de Înalta Curte, unde procurorii şi-au retras recursul. Mai mult, după ce a obţinut o decizie definitivă a instanţei supreme, "Upi" a mers la poliţie de unde a ridicat bunurile pe care oamenii legii i le ridicaseră, respectiv produse cosmetice şi produse de îmbrăcăminte. O parte dintre acestea, "Dan Parfum" le-a oferit ca donaţie, iar pe altele le-a păstrat, după cum a declarat în cursul zilei de ieri.  (Eduard POPESCU)

 

Cititi si

 

Dan Parfum este din nou în atenţia anchetatorilor- Percheziţiile au început de dimineaţă

Pe pagina webtv a Ziarului de Vrancea puteţi vedea declaraţia dată de Dumitru Avram


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
cristi, acum 3204 zile, 10 ore, 17 minute, 54 secunde
la puscarie evazionistule si hot de haine si parfumuri. Acum te crezi om de afaceri si-ii pui pe altii sa fure din strainatate si sa ti le furnizeze ca tu ai deja clientela aici , citeste integral
dan, acum 3205 zile, 3 ore, 44 minute, 15 secunde
bai parfum,plateste taxe si dupa aia cere dreptate.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.