Ultima oră

Remorcă cu plante furajere în flăcări! Cum pot fi evitate incendiile

Raluca Manolache
7 iul 2015 969 vizualizări
Pompierii militari din cadrul Secţiei Adjud au intervenit luni pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la o remorcă încărcată cu plante furajere

Pompierii din Vrancea ne învaţă cum să prevenim incendiile în cadrul campaniei de recoltare. Aceasta după ce pompierii militari din cadrul Secţiei Adjud au intervenit luni pentru stingerea unui incendiu care se manifesta la o remorcă încărcată cu plante furajere, aflată pe Drumul Naţional 2 - E 85, pe teritoriul localităţii Sascut. „În timpul deplasării pe drumul naţional, şoferul tractorului a observat că încărcătura ultimei remorci a luat foc, a oprit şi a desprins autoplatforma incendiată, pentru a împiedica propagarea flăcărilor la întreaga cantitate de plante furajere. În urma incendiului au ars cca. 17 baloţi paie, iar verificările efectuate au stabilit că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza fumatului în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător”, a precizat căpitan Cristina Duţă, purtătorul de cuvânt al ISU Vrancea. Pompierii ne reamintesc câteva măsuri specifice de prevenire a unor posibile situaţii neplăcute:

 - tractoarele, combinele şi celelalte maşini agricole folosite la recoltarea şi transportul cerealelor, vor fi revizuite din timp, înlăturându-se toate defecţiunile care ar putea produce incendii.

 - autovehiculele (camioane, remorci, autoturisme etc.) care participă la campania de recoltare (atât cele proprii cât şi cele închiriate) vor fi pregătite în mod special de către unităţile deţinătoare, întocmindu-se şi un document ce se va afla asupra şoferului, din care să rezulte unitatea şi numele persoanei care au efectuat pregătirea tehnică precum şi data la care s-a efectuat;

 - pentru a fi admise la lucrările de recoltare a cerealelor maşinile trebuie să îndeplinească următoarele condiţii: sistemele de aprindere, de alimentare, carburaţie şi distribuţie să fie perfect reglate pentru a preveni exploziile false; rezervoarele de combustibil şi întreaga instalaţie de alimentare cu carburanţi să fie etanşă şi fără pierderi de carburanţi; instalaţiile electrice să aibă toate conexiunile bine fixate şi izolaţia să fie în perfectă stare; conductoarele şi siguranţele să fie dimensionate corespunzător şi bine întreţinute; acumulatorul să fie bine fixat şi să aibă capac de protecţie; ţevile de eşapament vor fi prevăzute cu tobe (dispozitive) pentru reţinerea scânteilor; va curăţa în mod obligatoriu toba de eşapament, specificându-se în documentul de verificare tehnică numele persoanei şi data la care s-a efectuat această lucrare; mecanizatorii şi şoferii care participă la campania de recoltare a cerealelor vor fi instruiţi în mod special, pentru a cunoaşte pericolele, cauzele de incendiu precum şi regulile şi măsurile de prevenire şi stingere a incendiilor, mânuirea stingătoarelor şi modul practic de acţiune în caz de incendiu, fiecare trebuind să aibă asupra sa o dovadă în acest sens; toate maşinile agricole şi autovehiculele vor fi dotate cu câte un stingător cu pulbere şi CO2; în plus combinele vor mai fi dotate cu câte un vas (bidon) cu apă, de 100 litri, o mătură de nuiele cu coadă de 3-4 m şi o lopată. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.