Ultima oră
Liber dupa ce si-a violat sora
30 iun 2015
2604 vizualizări
Nu i-a păsat că sunt din acelaşi sânge, fiind hămesit şi dornic de a-şi satisface doar poftele trupeşti.
Este vorba despre Laurenţiu Cornel Mitică, recidivist din comuna Bordeşti, care după ce a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru o tentativă la omor calificat, a fost trimis în judecată pentru un viol comis împotriva propriei surori. Tânărul de 23 de ani a consumat alcool, care i-au aţâţat poftele, iar cea mai la îndemână i-a fost sora pe care a tras-o într-o râpă, a lovit-o cu palma peste faţă, după care a obligat-o, în două rânduri, să întreţină raporturi sexuale. Faptele s-au petrecut în jurul orelor 23.30, în apropierea satului, iar după ce a fost lăsată în pace, femeia s-a dus la poliţie unde a reclamat incestul. Sora sa a mers şi a obţinut certificat medico-legal pentru 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru leziunile externe. Culmea, bărbatul este cercetat pentru fapta sa în stare de libertate, însă, dacă va fi găsit vinovat, se va alege şi cu un rest de pedeapsă rămas neexecutat, din pedeapsa de cinci ani aplicată prin sentinţa din 2011. Laurenţiu Cornel Mitică a fost liberat condiţionat în octombrie 2014, aflându-se în interiorul termenului de revocare a restului de pedeapsă. (G. SAVA)
Ziarul de Vrancea nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.