Ultima oră

Patru tineri rătăciţi, întalnire cu ursul în Rezervaţia Cheile Tişiţei

Aurelian Ivan
24 iun 2015 4149 vizualizări
Aceştia au spart lacătele de la o cabană forestieră şi s-au închis în ea de frica urşilor

Patru turişti s-au rătăcit în Rezervaţia Naturală Cheile Tişiţei.  Lucrurile au culminat cu cea mai periculoasă situaţie: întâlnirea cu animalele sălbatice. Cei patru au fost la un pas de fi atacaţi de urşi, iar norocul lor a fost o cabană forestieră care i-a protejat şi unde s-au şi ascuns. ”Au dat peste caţiva urşi cu pui. Au spart lacătele de la cabană şi au făcut focul acolo. Au fost găsiţi după multe ore, noaptea târziu. Erau foarte speriaţi”, ne-a spus Ion Militaru, directorul Parcului Natural „Putna” care include şi Rezervaţia naturală „Cheile Tişiţei”. De remarcat că modul în care s-a intervenit instituţional a fost treabă românească. Pe principiul, unii nu ştiu de alţii, deşi au atribuţii clare în situaţii de acest gen. La Serviciul de Salvamont din Vrancea, aflat în subordinea Consiliului Judeţan, nu se ştia nimic de aventura turiştilor. „Noi nu am fost anunţaţi. Nu ştiam de acest eveniment”, ne-a spus directorul acestui serviciu, Adrian Vrabie. Din primele verificări făcute şi de poliţişti s-a stabilit că Raluca Simion, de 30 ani, şi Alexandru Simion, de 20 ani, ambii din comuna Tulnici, împreună cu Vasile Apetrei , de 31 ani, din comuna Ardeoani, judeţul Bacău, şi Elena Pintilie, de 30 ani, din comuna Brăhăşeşti, judeţul Galaţi, au intrat în jurul orelor 15.00 în rezervaţie şi nu au mai revenit. ”La ora 00.50, cei patru au fost găsiţi într-o cabană forestieră, unde se ascunseseră de teama unui urs. Nicio persoană nu a suferit vătămări corporale”, ne-a spus inspector principal Cătălina Murariu, de la Poliţie. Poliţiştii îi sfătuiesc pe amatorii de drumeţii să nu se aventureze pe trasee necunoscute şi să informeze gazdele despre intenţia de a pleca pe munte. (A. IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.