Ultima oră

VIDEO!!!“Dumnezeul” din Buzău a decis cine are voie să se roage în biserici

Aurelian Ivan
13 mai 2015 5679 vizualizări
Decizie fără precedent în Biserica Ortodoxă: trei enoriaşi au fost excomunicaţi, adică excluşi din Biserică u nu vor mai avea voie să intre în nicio biserică din Vrancea să se roage sau să fie împărtăşiţi u “vom înştiinţa toate bisericile de situaţia lor”, spune Dragoş Olteanu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei

Trei  enoriaşi din Parohia „Sf. Andrei din Focşani”, ctitorită de preotul Giorgică Vatră, nu mai au voie în casa de rugăciune a lui Dumnezeu, nicăieri în Biserica Ortodoxă, pe motiv că au constituit un "grup schismatic de presiune cu comportament sectar". În plus, nu mai au voie nici  să fie împărtăşiţi pentru că au fost excomunicaţi din Biserica Ortodoxă Română. Cei care au decis sunt “sfinţii” din Consiliul Eparhial al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei. „Se face cunoscută excomunicarea (excluderea) din Biserica Ortodoxă a domnului Romică Gavrilă, a doamnei Elena Daniela Baneş şi a doamnei Nela Panaite, pe temeiul art 5, paragraful B, lit. F din Regulamentul autorităţilor canonice disciplinare şi al instanţelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Romane şi al Sfinţelor Canoane: 10, 12, 13, 16, 32, 36 și 51 (...), sancţiune propusă de Consistoriul Eparhial, în urma studierii dosarului cauzei respective şi aprobată în Permanenţa Consiliului Eparhial din 7 mai 2015, motivată de declaraţiile pe care le-au făcut, verbal şi în scris, prin care aceştia dovedesc faptul că sunt o reală ameninţare pentru unitatea Bisericii”, se arată în anunţul postat pe uşa bisericii. Pe lângă ei, alţi opt credincioşi, din aceeaşi parohie (Negoiţă Toader, Potlog Adrian, Vintilă Vasilica, Vintilă Vasile, Bîra Ion, Bîra Emilia, Văsîi Gheorghe şi Panaite Costică) au fost “condamnaţi” să nu mai primească sfânta împărtăşanie. 

Biserica noastră nu a ieşit din epoca medievală


Enoriaşii puşi pe "lista neagră" de Arhiepiscopiei s-au adunat ieri în faţa bisericii

Sigur, aceste cuvinte vor fi analizate la lupă de "proprietarii" caselor lui Dumnezeu. Chiar şi aceste rânduri pot fi o îndrăzneală impardonabilă  şi sancţionabilă, probabil, cu excomunicarea. “Condamnaţii” Parohiei „Sf. Andrei" nu mai au voie în faţa lui Dumnezeu. Practic, dacă mor, niciun preot nu are voie să facă vreo slujbă. Probabil nu vor fi primiţi nici în cimitir! Afli acum şi te minunezi că încă există instanţele de judecată ale bisericii, dar cum rămâne cu acea învăţătură a lui Iisus în cazul adulterinei, care spune: “Cel fără de păcat dintre voi să arunce cel dintâi piatra asupra ei”. Se ştie că Isus a intervenit şi i-a salvat viaţa şi, poate mai important, i-a iertat păcatele. Cum rămâne cu “iubeşte-ţi aproapele”, pentru cine sunt aceste cuvinte care arată iertarea, bunătatea.

 

Nu pentru aceşti enoriaşi a căror vină pare să fie faptul că s-au răzvrătit atunci când preotul lor Giorgică Vatră, care a slujit 16 ani în această biserică ridicată chiar de el, cu sprijinul credincioşilor, a fost ameninţat de „şefii” săi de la Buzău cu mutarea în altă parohie. Cum poate fi Iisus mai milostiv decât cei care propovăduiesc învăţătura sa. 

Judecaţi în lipsă

Excomunicaţii au apărut ieri în faţa Bisericii „Sf. Andrei din Focşani” pentru a-şi povesti drama, în condiţiile în care pe una dintre ferestre este fişată o listă cu cei excomunicaţi, cu nume şi prenume, parcă pentru a “speria” pe cel care nu se supune.”Asta înseamnă că suntem excluşi din Biserica Ortodoxă. Problema este că atunci când suntem excluşi din biserică nu avem voie să intrăm în nicio biserică creştin ortodoxă. În decizie scrie că noi am fost judecaţi în consistoriul bisericesc, dar noi nu am fost chemaţi niciodată acolo. Noi ne-am dus cu problema noastră la Preasfinţitul Părinte Ciprian, dumnealui a spus că va face linişte şi pace, ne-a promis că ni-l va lăsa pe părintele Vatră în biserică. Nimic nu a fost adevărat din tot ce ne-a promis”, spune Nela Panaite, unul din enoriaşii excomunicaţi. “Suntem mai mulţi cărora ne-a luat dreptul la sfânta împărtăşanie. Până când nu ştiu şi nu înţeleg cu ce drept”, spune Lucica Vintilă, un alt enoriaş “condamnat”la izolare faţă de Dumnezeu. “Pentru ce m-a pedepsit pe mine ca să nu primesc sfânta împărtăşanie? Eu nu am jignit niciun preot, pe nimeni. Doar am spus că părintele Vatră a ajutat lumea, a făcut o cantină care dădea de mâncare la săraci şi am cerut să fie lăsat în pace. Eu am muncit la biserică aici, am depus efort, am dat bani pentru tot ce este aici", spune şi Gheorghiţă Văsâi.

“Vom înştiinţa toate bisericile de situaţia lor”

Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei rămâne fermă şi îi consideră pe enoriaşi vinovaţi de “tulburarea” liniştii acestei parohii. E posibil ca în toate bisericile să fie fotografii cu cei excomunicaţi astfel încât să nu le fie permisă intrarea. “Vom înştiinţa toate bisericile de situaţia lor. Pot să revină în Biserica Ortodoxă dacă îşi vor cere iertare în faţa celorlalţi enoriaşi, a comunităţii. Au ameninţat printr-o broşură că vor rupe biserica şi îşi vor aduce preotul lor. Decizia a fost luată de Consiliul Eparhial, în frunte cu Înaltpreasfinţitul Ciprian. Nu se întâmplă des astfel de lucruri. Este un caz excepţional şi măsurile au fost luate pe fondul problemelor de la biserică”, a declarat Dragoş Olteanu, purtător de cuvânt al Arhiepiscopiei. Pedepsirea preotului Vatră a dus la mai multe proteste atât în faţa Bisercii “Sf. Andrei, dar şi a Protoeriei Focşani.  Pedeapsa preotului era legată de faptul că soţia sa deţinea în Focşani un magazin cu obiecte religioase, fapt interzis de legile bisericeşti, motiv pentru care duhovnicului i s-a pus în vedere închiderea magazinului. Ceea ce s-a şi întâmplat, fapt care nu l-a exonerat însă pe preot de pedeapsă, mai ales că enoriaşii au organizat proteste prin care „afuriseau” Arhiepiscopia şi pe cel din fruntea ei, Ciprian Spiridon. De altfel, enoriaşii anunţă noi proteste pentru "susţinerea preotului Vatră în faţa abuzurilor Arhiepiscopului Ciprian în data de 16, respectiv 17 mai 2015". Între timp, preotul Vatră a cerut transferul la o biserică din Bordeasca Veche, unde va merge după ce va ispăşi canonul la mănăstire. De asemenea, preotul Valentin Mirică s-a întors la biserica din Gugeşti, printr-o decizie a Arhiepiscopiei, iar la Biserica Sfântul Apostol Andrei slujesc acum alţi doi preoţi, Lucian Pasere şi Răzvan Dănilă. (A. IVAN)

Get your own valid XHTML YouTube embed code

În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 33

Adaugă comentariu
serafim, acum 1791 zile, 13 ore, 43 minute, 49 secunde
Cel care se pretinde credincios trebuie sa cunoasca invataturile Mantuitorului si Sfintilor Parinti si stie de asemenea ca rostul vietii pamantesti, trecatoare este de a-si smeri sufletul si de a citeste integral
serafim, acum 1791 zile, 13 ore, 58 minute, 11 secunde
Cel care se pretinde credincios trebuie sa cunoasca invataturile Mantuitorului si Sfintilor Parinti si stie de asemenea ca rostul vietii pamantesti, trecatoare, este de a-si smeri sufletul si de a citeste integral
un cetatean, acum 1792 zile, 12 ore, 15 minute, 45 secunde
Incet , incet , iat ncepem sa nu mai avem incredere nici in preoti . Adevarat cum scrie la carte : vor veni prooroci mincinosi ( astia sunt ) .
, acum 1792 zile, 13 ore, 41 minute, 45 secunde
Ma bucur ca in urma acestui scandal parintii mei, varstnici, au renuntat la a mai merge la biserica. Ii felicit. Azi s-au uitat pe internet ce e cu inmormantarile umaniste si le-a placut foarte mult citeste integral
focsaneanca, acum 1792 zile, 15 ore, 48 minute, 6 secunde
Excomunicarea ca si afurisenia sunt niste sanctiuni extrem de grave si sunt prerogativele episcopilor inca din vechime,asa ca...au tot dreptul.De fapt numai ei au acest drept.Nu stiu daca cei in cauza citeste integral
orion, acum 1792 zile, 13 ore, 41 minute, 50 secunde
Vino-ti in fire ,focsaneanco!
cineva, acum 1792 zile, 15 ore, 51 minute, 5 secunde
Ce rusine !Si PAPA l-a iertat pe cel care l-a impuscat.
un contribuabil, acum 1792 zile, 16 ore, 56 minute, 59 secunde
daca daniel patriarhul Romaniei este mason cu mare grad in aceasta, secta ce sa mai spunem de nimicul asta de ciprian .un (CENZURAT) ajuns in functie prin banii multi pe care ia dat aluia.
oare, acum 1792 zile, 18 ore, 26 minute, 21 secunde
ips-ul acesta care se numeste Ciprian este un (CENZURAT) care pune lumea la cheltuiala , ii place sa fie adulat, ii place luxul, mancarea buna. ma intreb : Bunul Nostru Isus Hristos tot in masina de citeste integral
amalia, acum 1792 zile, 18 ore, 43 minute, 44 secunde
Comunitatea Ortodoxa Romana si Parintele Stefan, iau apararea romanilor exclusi din Biserica de asa zisul episcop satanis Ciprian de ka Buzau. Vizitati pagina mai jos mentionata si dati like pe citeste integral
CIPRIAN , acum 1792 zile, 18 ore, 45 minute, 15 secunde
Sa fim mandri ca in orasul nostru mai sunt inca oameni care au coloana vertebrala, dar si preoti ca parintele Vatra. CINSTE LOR ! Sa i sustinem !
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.