Ultima oră

Dr. Nicolae Moise a pierdut procesul cu Spitalul Focşani

Gabriel Sava
13 mai 2015 1874 vizualizări
Medicul ORL-ist poate contesta în recurs decizia dată de magistraţii de la Tribunalul Vrancea

Medicul Nicolae Moise, fostul şef al Spitalului Mare din perioada guvernării PDL, a pierdut procesul prin care solicita să revină în funcţia de coordonator al compartimentului ORL de la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon”. Magistraţii de la Tribunalul Vrancea au decis ieri să „respingă acţiunea ca fiind neîntemeiată. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare. Pronunţată în condiţiile disp. art. 396 alin.2 N.C.pr.civilă”. Dr. Nicolae Moise poate contesta în recurs decizia dată de magistraţii de la Tribunalul Vrancea. Reamintim că,  dr. Nicolae Moise, fost manager al Spitalului Mare din Focşani, până în noiembrie 2012, a decis să se judece cu unitatea spitalicească pentru postul de şef compartiment ORL, după ce a fost înlăturat de la şefie de către succesorul său susţinut de PSD, juristul Constantin Mîndrilă. Acesta consideră că decizia este ilegală şi spune că i-a fost comunicată doar "prin amabilitatea unor colegi" iar documentele le-a obţinut după ce a apelat la executorul judecătoresc. De partea cealaltă, oficialii Spitalului Judeţean spun că funcţia era onorifică şi nu a fost deţinută în acte niciodată de Nicolae Moise iar cererea de chemare în judecată a viza "strict orgoliul personal al reclamantului”. Dr. Moise a fost înlocuit în această funcţie cu dr. Bogdan Marinescu. Nu este singurul doctor care se află în proces cu Spitalul Focşani. Şi dr. Gheorghe Munteanu nu renunţă la şefia secţiei de pediatrie. Cu toate că magistraţii de la Tribunalul Vrancea au respins cererea doctorului de anulare a concursului organizat de Spital ca fiind „nefondată", acesta a făcut recurs la începutul lunii aprilie, dosarul fiind înregistrat la Curtea de Apel Galaţi. În acest moment, postul de şef secţie pediatrie este ocupat de dr. Vasile Anuţoiu, care a susţinut şi promovat concursul organizat de unitatea spitalicească. (Raluca MANOLACHE)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.