Ultima oră

IPS Ciprian la hramul Bisericii ”Sf. Ioan” din Odobești

Valentin Muscă
7 mai 2015 2095 vizualizări
Arhiepiscopul Buzăului și Vrancei va oficia mâine Sfânta Liturghie la Biserica ”Sf. Ioan Evanghelistul” din Odobești

Prezența Întâi Stătătorului este ocazionată de sărbătoarea praznicală a parohiei care va avea loc în această vineri, ziua de pomenire a Sfântului Ioan Evanghelistul. Vizita pastorală a ierarhului coincide și cu debutul noului paroh, preotul Cristian Bocu, un început credem noi fericit pentru un tânăr slujitor înduhovnicit, dacă ne gândim că este și primul serviciu religios oficiat în prezența unui ierarh după o lungă bucată de vreme. În același timp această vizită misionară a arhiepiscopului poate întări credința și atașamentul credincioșilor față de biserică, aflată într-un lung proces de consolidare și modernizare, care implică resurse financiare însemnate pentru o parohie relativ mică. Fost lăcaș de cult al comunei Grozești, sat atestat documentar la 1642, când se vorbește de ”popa Panhilie din Grozești”, satul de răzeși situat între Odobești și Vineșești a funcționat ca o entitate administrativă de sine stătătoare până în ajunul Războiului de Independență când a devenit ”mahala” (a se citi cartier) a Odobeștilor. Decăderea satului și scăderea puterii economice au dus la desființarea parohiei și alipirea acesteia la parohia ”Sf. Cruce” din Odobești. Această situație a durat până la 1929 când bisericile ”Sf. Ioan Evanghelistul”, ”Sf. Gheorghe” și ”Sf. Apostoli” s-au desprins de ”Sf. Cruce” formând o parohie independentă, situație care ținut până în 2009 când fostul ierarh din dorința de a înmulți numărul parohiilor a desprins Biserica ”Sf. Ioan” de celelalte două, transformând-o în parohie, deși la vremea respectivă nu existau bugete aprobate de la stat. Privită de departe biserica pare minusculă datorită vechimii sale, fiind una dintre ele mai vechi construcții din Podgorie. În ce privește ctitorii săi, tradiția nu a reținut numele acestora, doar documentele consemnează numele pitarului Neculai Avram care a rectitorit lăcașul după marele cutremur din 1802. (Valentin MUSCĂ).


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 2

Adaugă comentariu
omul, acum 3276 zile, 2 ore, 59 minute, 10 secunde
Lasa ca acum sunt bugete, sunt bani, dar nu mai sunt oameni, doar functionari platiti la norma care si-au gresit cariera. S-a reusit cea mai mare dezbinare care a fost vreodata in sanul bisericii. citeste integral
, acum 3276 zile, 4 ore, 38 minute, 49 secunde
Se mananca peste pentru o masa copioasa la finul ,, prietenului ".
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.