Dosarul spargerii de la Helios, închis după ce părţile s-au împăcat
Poliţiştii vrânceni au închis dosarul spargerii comise în luna februarie la magazinul Helios, din centrul oraşului Focşani. Anchetatorii au fost nevoiţi să renunţe la acuzele aduse celor doi focşăneni care au intrat în miezul nopţii în magazinul de pe bulevardul Unirii, după ce aceştia au plătit prejudiciul iar persoana vătămată a precizat că nu mai are alte pretenţi. De altfel, cei doi autori ai spargerii comise în noaptea de 17 spre 18 februarie la magazinul Helios, au fost puşi deja în libertate începând cu data de 16 martie, prin încheierea dată de judecătorul de Cameră Preliminară, decizie menţinută şi în faza de contestaţie de Tribunalul Vrancea. Cauza se află însă pe rolul instanţei, în fază de Cameră Preliminară, având următorul termen stabilit pentru 20 aprilie. “Revocă arestarea preventivă luată faţă de inculpatul Mereşanu Dan- Claudiu, trimis in judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, (…) şi dispune punerea acestuia in libertate de sub puterea mandatului de arestare preventivă (…) din data de 19.02.2015, dacă nu este arestat în altă cauză. (…) admite cererea formulată de inculpatul Macovei George, trimis in judecată pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, (…) şi dispune înlocuirea măsurii arestării preventive luată faţă de acesta (…) cu măsura preventivă a arestului la domiciliu pe o durată de 30 de zile, cu începere de la data de 20.03.2015, dacă nu este arestat în altă cauză. (…) impune inculpatului Macovei George obligaţia de a nu părăsi imobilul unde locuieşte situat în Focşani, str. Cernei (…) judeţul Vrancea, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza”, se arată în încheierea de şedinţă din 16 martie.
Plan făcut la băutură
Conform noului Cod de procedură Penală, în cazul infracţiunilor de furt, poate apărea împăcarea părţilor, caz în care anchetatorii sunt nevoiţi să închidă cazul. Dan Claudiu Mereşeanu, 27 ani, din comuna Garoafa, trimis în judecată de procurorii vrânceni, a fost primul care a scăpat de acuzaţii, după ce a plătit prejudiciul creat. Ulterior, de acuzaţii a scăpat şi George Macovei, 26 ani, din Focşani. În noaptea de 17 spre 18 februarie a.c., cei doi au spart un geam de la uşa de acces în incinta magazinului şi au înlăturat o gratie, după care unul dintre ei, respectiv Mereşanu, a pătruns în interior, sustrăgând mai multe bunuri, în valoare de 6.500 lei. Cei doi s-au întâlnit în timpul zilei, au băut împreună şi au hotărât să spargă magazinul. Spre dimineaţă, Macovei a rupt gratia, iar Mereşanu a pătruns în interior. A spart geamurile unei vitrine, a luat patru tablete şi două aparate foto şi a ieşit. Au ascuns bunurile sub haine, au luat un taxi cu care s-au deplasat la domiciliul lui Macovei, pe strada Cernei, acolo unde au şi fost ascunse bunurile, pe scara de acces în podul locuinţei. Cei doi au fost ridicaţi a doua zi de poliţiştii care obţinuseră mandat de percheziţie şi care, cu ocazia acţiunii, au şi găsit bunurile furate. (D.CHIRIAC, G. SAVA)














