Ultima oră

Mămică cu salariu de zeci de milioane în fals

Gabriel Sava
13 mar 2015 3693 vizualizări
O focşăneancă figura cu venituri în fals cuprinse între 3.541 lei şi 5.598 lei, faţă de cele reale de maxim 773 lei u statul i-a stabilit o indemnizaţie lunară de 3.684 lei iar acum trebuie să dea banii înapoi

O focşăneancă a fost condamnată luna trecută pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune şi uz de fals, fiind obligată să înapoieze statului aproape 20.000 euro. Totul s-a întâmplat după ce focşăneanca Dana Mihaela Ifteme, care a lucrat în perioada 2000-2012 la o societate de asigurări, a rămas însărcinată, iar din 2008 a solicitat acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului în vârstă de până la 2 ani. Femeia a solicitat apoi prelungirea cu încă un an a perioadei de acordare a imdemnizaţiei din cauza unor probleme de sănătate ale copilului, care i-a fost aprobată. Doar că, în cursul anului 2013, la o verificare a modului în care s-au acordat aceste indemnizaţii şi pentru că inspectorii de control au avut anumite suspiciuni, a reieşit că focşăneanca ar fi beneficiat în mod ilegal de o prestaţie lunară de aproape 800 euro. Totul a fost posibil, după cum au stabilit procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vrancea, după ce veniturile trecute într-o adeverinţă au fost “rotunjite” cu 3.000 până la 5.000 lei. Concret, în cursul anului 2008, când a solicitat fostei Agenţiei de Plăţi şi Prestaţii Sociale (AJPPS), actuală Agenţie Judeţeană de Plăţi şi Inspecţie Socială (AJPIS) acordarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului, femeia a primit o indemnizaţie de 600 lei, începând cu luna octombrie. În cursul anului 2009, legislaţia s-a modificat iar femeia a avut posibilitatea ca, pe baza veniturilor obţinute în ultimele 12 luni, să primească 85% din media acestora drept indemnizaţie lunară. A fost momentul în care Ifteme s-a dus la locul de muncă, respectiv filiala Focşani a unei societăţi de asigurări, unde a primit o adeverinţă care atesta venituri lunare cuprinse întrre 541 şi 773 lei.

Sumele reale erau modificate cu 3.000- 5.000 lei

Doar că la AJPPS Vrancea adeverinţa a ajuns “puţin” modificată, atestând venituri cuprinse între 3.541 lei şi 4.773 lei, potrivit procurorilor. Pe baza cărora s-a stabilit, începând cu 23 iunie 2009, o indemnizaţie lunară de 3.684 lei. Femeia a solicitat chiar prelungirea cu încă un an a concediului de creştere a copilului şi, în consecinţă, prelungirea acordării indemnizaţiei. De data aceasta, conform unei alte adeverinţe falsificate, veniturile din septembrie 2007- august 2008 ale focşănencei “trecuseră” de 5.000 lei, fiind cuprinse între 5.363- 5.598 lei. Femeia a beneficiat de o nouă recalculare a indemnizaţiei lunare, primind în cont nu mai puţin de 3.131 lei lunar. O verificare internă din oficiu a condus la concluzia că veniturile prezentate erau suspecte, iar suspiciunile s-au confirmat. De fiecare dată, la veniturile reale, era adăugată o cifră, 3, 4 sau 5 după caz, acestea fiind “umflate” astfel cu sume între 3.000 şi 5.000 lei. Judecătorii nu au avut suficiente probe pentru a o condamna pe femeie pentru fals, mai ales că aceasta a spus că nu are habar cine ar fi comis acele “adnotări”.  “Condamnă pe inculpata Ifteme Dana Mihaela, prin schimbarea încadrării juridice din infractiunile de inşelăciune şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, (…) în următoarele infractiuni: - înşelăciune, (…). - uz de fals (…) la pedeapsa de 2 luni inchisoare. (…) inculpata va executa pedeapsa cea mai grea de 6 luni închisoare. (…) dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani si 6 luni”, se arată în decizia instanţei, care este supusă apelului. Mai mult, instanţa a obligat-o şi la plata a aproape 20.000 euro în contul sumelor încasate necuvenit. “Obligă inculpata să plătească părtii civile suma de 88.898 lei despăgubiri. Obligă inculpata să plătească suma de 800 lei cheltuieli judiciare catre stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în decizia instanţei. (G. SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
danb, acum 4051 zile, 5 ore, 35 minute, 56 secunde
Se observa in ultimul timp infractiuni din ce in ce mai cretine in Focsani, care ne plaseaza in fruntea clasamentului prostiei in tarile europene. Unde noi ne credeam foarte destepti. Deci pentru ca citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.