Ultima oră

Controverse în cazul accidentului din pădure: "A murit în maşina mea!”

Dan Chiriac
27 feb 2015 2324 vizualizări
Inspectorii de muncă au sistat cercetările şi aşteaptă la audieri reprezentantul firmei din Braşov care a luat pădurea în exploatare

Lucrătorii Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM) Vrancea au sistat pentru câteva zile cercetările în cazul tânărului decedat marţi într-o pădure de la marginea comunei Tulnici. Decizia a fost luată după ce administratorul firmei din judeţul Braşov care deţine partida respectivă l-a luat pe “NU” în braţe. “Am sistat cercetările pentru că cel care ne-a spus în prima zi că reprezintă firma de la Braşov, care a luat partida, a suţinut că nu el este administratorul, ci un prieten. Ne-a declarat că acesta va veni la Focşani pentru a oferi detalii. Până nu vine cineva care să-şi asume declaraţiile date şi să aibă o dovadă că este legal împuternicit pentru firma din Braşov, nu putem extinde cercetările şi nu putem vorbi de o altă firmă implicată. Trebuie să ne dea o declaraţie scrisă şi apoi să ajungem şi la acel căruţaş, pe care nu l-a găsit nimeni, nici măcar Poliţia”, ne-a spus Sebastian Ciocan, inspector adjunct la ITM Vrancea. Abia după declaraţiile reprezentantului legal de la firma din Braşov, anchetatorii vor putea merge mai departe şi la firma din Tulnici, care se pare că a subînchiriat partida de la braşoveni. Marţi, Ion Cociorvan, în vârstă de 29 ani, a decedat în timp ce se afla în pădurea din punctul "Babovici”. În urma primelor verificări s-a stabilit că, în jurul orelor 16.30, acesta transporta un lemn cu un cal. La un moment dat, animalul s-a speriat, iar încărcătura a căzut peste tânăr. În ultimele zile au apărut şi informaţii potrivit cărora, cel decedat ar fi avut legătură cu firma unei rude a preşedintelui Obştei de Moşneni Tulnici, Alin Olteanu. Reprezentantul firmei din Tulnici, Nicu Olteanu, spune că nu are nicio legătură cu incidentul şi că a intervenit doar după ce a fost solicitat să ducă rănitul la spital. “Nu ştiu de unde s-a făcut legătura cu firma mea. Eu eram în tratative să preiau partida respectivă, dar nu am încheiat niciun contract, nu era nimic oficializat. Probabil confunzia vine prin prisma faptului că eu am încercat să-l duc pe tânăr la spital, dar a murit în maşina mea”, ne-a spus Nicu Olteanu. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 1

Adaugă comentariu
Tulnicean, acum 1635 zile, 17 ore, 33 minute, 15 secunde
Mafiia ...au pus capacul pe oala.
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.