Ultima oră

Cum a fost salvată o lebădă dintr-un râu îngheţat

Aurelian Ivan
12 ian 2015 1879 vizualizări
Nu l-a lăsat inima pe un cetăţean din Buzău să lase să moară o lebădă prinsă în gheaţa unui râu.

Când a văzut pasărea care se zbătea să iasă din capcana gheţii, bărbatul a luat o secure şi s-a dus pe râul Buzău pentru a o salva. A riscat să se rupă gheaţa cu el, dar nu s-a lăsat până nu a dus lebăda la adăpost. Biologul Matei Dragomir, de la Asociaţia pentru Conservarea Diversităţii Biologice (ACDB), ne-a spus că sunt încă foarte puţini cei care ştiu că în Vrancea există un Centru de îngrijire pentru animalele sălbatice rănite, care s-a deschis în 2007 în Crângul Petreşti.

Dl Neculai Ciupercă din Buzău ne-a conctactat după ce, spune el, a dat vreo 50 de telefoane să afle cine ar putea să preia pasărea. A ţinut-o în casă de vineri şi până astăzi (ieri). Ne-a spus că s-a târât pe burtă pe râul Buzău şi cu o secure a spart gheaţa în jurul lebedei şi a salvat-o. Lebăda a fost preluată de medicul nostru veterinar care nu a constatat nicio problemă. Prin urmare am luat decizia de a o elibera în natură. Este un pui de anul trecut”, ne-a spus Matei Dragomir. Pasărea a fost eliberată în satul Ciuşlea, în zona barajului de la Movileni, acolo apa nu îngheaţă şi unde se adună păsările iarna. Voluntarii de la ACDB spun că în fiecare an au cel puţin o lebădă care ajunge în aceeaşi situaţie. Cei care găsesc vreun animal sălbatic rănit pot suna oricând la Centrului Zonal de Îngrijire şi Tratament pentru Animale Salbatice, la numărul 0766.357.115, pentru că echipa de aici îi va acorda primul ajutor. Informaţii despre munca celor de la ACDB puteţi afla de pe site-ul www.acdb.ro sau urmărind pagina lor de pe Facebook.  (Aurelian IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.