Exclusiv print Ediţia Veştilor Bune de Anul Nou: Fapta bună, bogăţia omului!
Lumea e plină de vorbe; dar mai puţin de fapte. Uneori, lumea e plină şi de fapte; dar mai puţin de fapte bune. Dintre acelea care există, le-am cules pe cele mai interesante. Şi, cum faptele bune n-au gură să vorbească, ci vorbesc prin ele însele, noi le-am transformat în poveşti. Pentru voi, cititorii noştri. Pentru voi, făcătorii de bine. Pentru voi, beneficiarii faptelor bune. Pentru voi, pentru noi, pentru posteritate. Am plecat din Focşaniul Vechi şi am ajuns la vrâncenii care ne fac cinste la Paris. Am pornit de la "Cărţile pe faţă" şi am dat peste mirajul Google şi al oamenilor care fac mai mult decât vorbesc. Trecem pe la centrele de excelenţă şi ne regăsim pe Facebook-ul care (ne) uneşte. Am ajuns la cozile din Diaspora, din ziua alegerilor, şi am revenit la o mamă de profesie din Vrancea, care creşte copiii abandonaţi de alte mame. Ne-am bucurat să-i cunoaştem pe îngerii salvatori ai animalelor sălbatice, pe cei care donează cuşti pentru căţei abandonaţi, pe tinerii romi care deszăpezesc curţile bătrânilor, pe cei care păstrează cu încăpăţânare tradiţiile, pe cei care alină suferinţe, dar şi pe puştii care unesc generaţiile de unirişti. Peste tot, ne-a însoţit mereu un singur gând, o singură concluzie fericită: vrâncenii s-au născut generoşi ! Şi de aici decurg toate întâmplările frumoase pe care le-am reunit astăzi în 12 pagini pline cu ştiri "de bine". N-am epuizat toate faptele bune. Nici nu ne-am propus şi nici nu vrem să credem că aceştia sunt toţi vrâncenii care ne fac cinste. Dar avem satisfacţia că i-am găsit pe ei, oameni de bine, oameni ai lucrului bine făcut. De acum înainte, suntem în căutare de alţi candidaţi la Fapte Bune de colecţie. Faptele bune să ne-adune şi în 2015! (Echipa ZdV)
Editia Vestilor Bune de Anul Nou este pe drum si vine, in conditii grele, de iarna, spre chioscurile de difuzare a presei din tot judetul. Este disponibila doar in format print pentru abonatii Ziarului de Vrancea, dar si pentru toti cei care fac un efort de a cumpara ziarul tiparit, de la chioscurile de difuzare a presei din judet. Viitorul editiei depinde de voi, cititorii nostri! Dupa cum tot de voi depinde sa faceti o fapta buna! Azi, maine, la anul si ... La multi ani!
Cititi si :
Nu rataţi Ediţia Veştilor Bune de Anul Nou. Apare marti!
Anunțuri ZdV Premium
De același autor
Veste importantă pentru vrâncenii cu economii la CEC: Dacia visată înainte de ’90, compensată cu 21.700 lei
Anunțuri ZdV Premium
Comentarii: 4
Adaugă comentariu