Mini-Ştiri
Un bărbat din Adjud s-a spanzurat în propria locuinţă, dar nimeni nu are explicaţie pentru gestul său. Marţi, poliţiştii adjudeni au fost sesizaţi de Reta I. că Adrian Stoian, 48 ani, din localitate, este decedat la domiciliu. “În baza sesizării, la faţa locului s-a deplasat o echipă operativă care a idendificat persoana în cauză, găsind-o decedată într-o cameră din apartament. Bărbatul prezenta la gât urme specifice de ştrangulare, fără alte urme de violenţă exterioară. Primele date ale anchetei nu au stabilit niciun motiv pentru care bărbatul a apelat la gestul extrem. Trupul bărbatului a fost ridicat şi transportat la S.M.L. Vrancea, în vederea efectuării necropsiei. În cauză s-a întocmit dosar penal, iar cercetările sunt continuate, în vederea stabilirii cu exactitate a celor întâmplate”, spun poliţiştii vranceni. (D.C.)
O bătrană a fost adusă îngheţată la spital
O bătrană de 60 ani din comuna Răstoaca a fost adusă la Spitalul Focşani după ce a fost găsită în miez de noapte rătăcind pe străzi. Femeia, care suferă de afecţiuni psihice, s-a rătăcit după ce a plecat de acasă şi i-a spus soţului că iese la toaleta din curte. Femeia a fost diagnosticată de medici cu “hipotermie uşoară, traumatism şold stang prin cădere de la acelaşi nivel”. Pacienta a fost internată în secţia de ortopedie unde se află sub supraveghere medicală. (R.M.)
Mergea cu un Ford cu numere expirate
Un tanăr din judeţul Buzău s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit de poliţiştii vranceni. Astfel, marţi seara, poliţiştii din Vanători au oprit pentru control un autorism marca Ford Escort, care circula pe DC 144. La volanul
autoturismului a fost identificat Cristi S., 28 ani, din Ramicu Sărat, iar la verificări a rezultat că numărul de înmatriculare era expirat din septembrie. În cauză s-a întocmit dosar penal. (D.C.)














