Ultima oră

Patru persoane din dosarul drogurilor mai stau în arest

Ziarul de Vrancea
10 dec 2014 1024 vizualizări
Tribunalul Vrancea a admis în parte solicitările făcute de Direcţia de Investare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Biroul Teritorial Vrancea şi a dispus prelungirea măsurii arestării cu 30 de zile pentru patru persoane acuzate că ar fi încercat să vândă droguri în Adjud

Cei care vor sta în arest până cel puţin pe data de 12 ianuarie 2015 sunt Alexandru Cristian Bîgiu, Ionuţ Damian, Ilarian Constantin Crudu şi Ciprian Stratulat. Tribunalul a respins pe de altă parte solicitarea de arestare preventivă a inculpatului Bogdan Barcan. De asemenea, a fost respinsă şi cererea de prelungire a măsurii controlului judiciar dispusă faţă de inculpatul minor Mircea B., elev la un liceu din oraş. Cele şase persoane au fost prinse în flagrant în timp ce încercau să îi vândă substanţe interzise unui ofiţer sub acoperire. Mircea B. este sportiv şi a devenit recent campion naţional la aruncarea suliţei la diferite categorii de vârstă. (Z. V.)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.