Priorităţile Parchetului după 1 ianuarie 2015: "Contrabandă, evaziune, spălare de bani"
"Contrabandă, evaziune fiscală, spălare de bani", acestea sunt priorităţile declarate de viitorul şef al procurorilor vrânceni, Florin Ţîrlea, care a citat astfel din priorităţile Parchetului General, respectiv "lupta împotriva criminalităţii economico-financiare". Viitorul procuror şef susţine că s-a specializat în domeniul criminalităţii economico-financiare şi a participat la cursuri inclusiv în străinătate. Procurorul Ţîrlea spune că proiectul său de management s-a inspirat din doctrina managerială americană, care se bazează pe cooptarea la conducerea unităţii a tuturor procurorilor din subordine. "Cu alte cuvinte, primul procuror trebuie să fie colaboratorul şi nu şeful acestor procurori. Eu acest lucru îl voi face: voi lucra cot la cot cu ei în dosarele care sunt de soluţionat. Eu nu cred că primul procuror trebuie să stea într-un glob de cristal şi să se numească şef”, a precizat procurorul Florinel Ţîrlea. În conferinţa de presă de vineri, acesta a promis şi o deschidere mai mare faţă de presă. “Barometrul activităţii noastre îl reprezintă presa şi opinia publică. Când opinia publică o să zică că ne-am făcut treaba bine, atunci înseamnă că ne-am făcut-o! Până atunci nu putem comenta!”, a punctat viitorul prim procuror. De reţinut că dosarele procurorilor se traduc în infractori condamnaţi şi băgaţi după gratii, dar şi în prejudicii recuperate. Aceasta în condiţiile în care Parchetul Vrancea nu prea s-a remarcat prin dosare răsunătoare în domeniul combaterii infracţiunilor economice. În cadrul aceleeaşi conferinţe de presă, procurorul Ţîrlea l-a arătat cu degetul pe şeful Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul IPJ Vrancea, comisarul şef Marian Harap, de a cărui activitate s-a declarat nemulţumit pe motiv că se trenează cercetările în anumite dosare. "După 1 ianuarie o să monitorizez personal acest serviciu”, a avertizat Ţîrlea în prima apariţie publică după afişarea rezultatelor de la concursul pentru şefia Parchetului. Numirea sa în funcţia de prim-procuror urmează să fie făcută de Consiliul Suprior a Magistraturii, începând cu 1 ianuarie 2015, dată la care expiră mandatul prim procurorului în exerciţiu, Ion Lefter. Până atunci aşteptăm ca viitorul şef al Parchetului să treacă de la vorbe la fapte. (Gabriel SAVA)














