Gemenii criminali au fost trimişi în judecată
Cei doi sunt acuzaţi că, în noaptea de 1 spre 2 august, pe fondul unor discuţii în contradictoriu şi a consumului de alcool, l-au lovit cu pumnii, cu picioarele, cu o coadă de secure şi apoi cu un briceag, pe Gheorghiţă Tufescu, de 39 de ani, care lucra ca paznic la primăria din Corbiţa. Trupul neînsufleţit al bărbatului a fost găsit a doua zi dimineaţă, în apropierea unui pod, pe drumul comunal 14 care face legătura între satele Ocheşeşti şi Buda. Cadavrul prezenta urme grave de violenţă, printre care şi o plagă tăiată la nivelul gâtului. Anchetatorii au stabilit că cei doi fraţi s-au întâlnit pe 1 august pentru a merge la mama lor care trăieşte în concubinaj la Corbiţa. Adolescenţii au mers la scăldat, au băut bere, şi au mers la un local din sat unde s-au întâlnit pentru prima dată cu paznicul. Când se întorceau către casa unde locuieşte mama lor, gemenii au dat din nou peste paznic care le-a recomandat să meargă acasă. Discuţiile ce au urmat au fost, din păcate, de rău augur pentru Tufescu. La audieri, gemenii au spus că paznicul a fost cel care le-a băgat lanterna în ochi, după care a încercat să-l lovească pe unul dintre ei cu o coadă de secure. Mihai Catană spune că a ripostat, i-a smuls coada de secure din mână, moment în care victima s-a dezechilibrat şi a căzut. Adolescentul a tăbărât peste el şi l-a lovit cu pumnii şi picioarele, iar fratele său, Gabriel, a scos un briceag cu care l-a lovit pe paznic. Acesta a decedat la scurtă vreme. A doua zi, tinerii au fost identificaţi şi arestaţi. Gabriel lucra ca cioban la o stână din Podu Turcului, în timp ce Mihai o ajuta la treburi pe sora sa la Bogheşti. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Vrancea. (Gabriel SAVA)














