Criminalul din Blidari rămane "la răcoare"
Magistraţii de la Curtea de Apel au respins contestaţia depusă de Irimia Marcu împotriva măsurii arestării preventive dispusă de Tribunalul Vrancea. “Respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Marcu Irimia împotriva Încheierii de ţedinţă din 08.08.2014, pronunţată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr. 2220/91//2014. (…) Definitivă”, se arată în sentinţa de ieri a Curţii de Apel Galaţi. Deşi iniţial s-au efectuat cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de lovituri cauzatoare de moarte, ulterior, după audierea martorilor, procurorul a decis schimbarea încadrării în fapta de omor. Marin Dobrescu, de 48 de ani din Blidari, comuna Cîrligele, a decedat pe 31 iulie la o unitate spitalicească din Galaţi după ce, aşa cum afirmă familia acestuia, ar fi avut un conflict cu vecinul său, Irimia Marcu, de 30 de ani. “Se fac cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de omor . Pe 31 iulie, inculpatul a avut un conflict cu vecinul său, în propria curte şi i-a aplicat acestuia mai multe lovituri cu pumnul în zona capului, ceea ce a condus la deces. Moartea a survenit în seara zilei de 5 spre 6 august la Spitalul de Neurochirurgie de la Galaţi”, a declarat la momentul reţinerii procurorul Liviu Oprişan, de la Parchetul de pe langă Tribunalul Vrancea. Martor la momentul în care tatăl său ar fi fost lovit de vecin este chiar fiul victimei, un minor în varstă de 16 ani, care a fost audiat la Parchet împreună cu mama lui. Discuţiile au pornit de la o fosă septică, la faţa locului fiind chemaţi şi reprezentanţi ai primăriei. Suspectul nu a recunoscut că l-ar fi lovit pe vecinul său şi a continuat să spună că acesta ar fi căzut singur din picioare. (G. SAVA)














