Biciclist accidentat grav la Candeşti
Un tanăr din cadrul biroului modul familial Dumbrăveni a fost victima unui grav accident rutier produs joi seara, în localitatea Candeşti. Acesta circula cu o bicicletă şi a încercat să efectueze o manevră fără să se asigure. Gestul l-a costat scump pe Vasile Groza, care a fost accidentat de un autoturism BMW. « Pe DN 2N, pe raza localităţii Dumbrăveni, Daniel Ionuţ T., 24 ani, din comuna Popeşti, în timp ce conducea un autoturism, l-a surprins şi l-a accidentat grav pe Vasile G., 21 ani, din municipiul Focşani, care, deplasandu-se pe o bicicletă, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de mers. În cauză a fost întocmit dosar penal », spune inspectorul Ramona Iftime, de la biroul de presă al Poliţiei. Tanărul este elev la Liceul din Dumitreşti, iar de mic copil stă la biroul modul familial din Dumbrăveni. Chiar dacă unii martori au susţinut că băiatul s-ar fi speriat de claxonul maşinii BMW, poliţiştii au stabilit că biciclistul a schimbat direcţia de mers fără să se asigure. Din păcate, după asfaltarea drumului Dumbrăveni – Vintileasca, în zonă s-au produs multe accidente rutiere. Majoritatea a avut loc şi pe fondul vitezei cu care circulă şoferii. Pe 1 mai, un tanăr din judeţul Buzău a murit după ce s-a răsturnat cu maşina. Culmea, şi atunci, a fost vorba de un BMW. În cazul accidentului de joi seara, poliţiştii vor dispune o expertiză tehnică pentru a stabili cu ce viteză circula şoferul maşinii. Dacă se va stabili că acesta mergea cu viteză neregulamentară, atunci culpa ar fi comună, iar conducătorul auto ar putea fi cercetat pentru vătămare corporală gravă din culpă. Victima accidentului, Vasile Groza, a fost transportat iniţial la Spitalul Judeţean de Urgenţă « Sf. Pantelimon » Focşani. După ce i-au acordat primele îngrijiri medicale, medicii au decis să-l transfere pe acesta la Bucureşti. Starea de sănătate a tanărului este gravă, astfel încat el a ajuns la Spitalul «Bagdasar Arsenie» din Capitală. Medicii sunt rezervaţi în ceea ce priveşte şansele sale de supraveţuire, mai ales că loviturile sunt în zona capului. Specialiştii consideră că aceste lovituri sunt cele mai periculoase şi pot pune viaţa în pericol. Un alt grav accident s-a produs în comuna Tătăranu. Poliţiştii au stabilit că Marian Mănăilă T., 40 ani, din Măicăneşti, în timp ce conducea un autoturism, a surprins-o şi a accidentat-o grav pe Maria B., 75 ani, din localitate. Femeia s-a angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure. Victima a fost preluată de o ambulanţă şi transportată la Spitalul Focşani. Medicii au internat-o la Terapie Intensivă, urmand a o opera în zilele următoare. Se pare că femeia încerca să ajungă mai repede acasă şi nu s-a asigurat la traversarea drumului. (Dan CHIRIAC)














