Ultima oră

Militarul Florinel Enache, primul discurs, prima ieşire oficială

Raluca Manolache
4 iul 2014 1411 vizualizări
"De acum mă pot deplasa cu uşurinţă cu autoturismul personal şi pot fi util structurii din care fac parte", a spus soldatul, la prima sa ieşire publică după operaţia de montare a protezei bionice u „Florinel, eşti un exemplu de putere şi forţă interioară!”, a spus şi comandantul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată, generalul Virgil-Ovidiu Pop, prezent joi la aniversarea Batalionului 469 Sprijin Logistic „Putna” u militarul erou îşi doreşte să revină la muncă

Militarul mutilat în Afganistan a revenit acasă după operaţia efectuată la Bucureşti pentru montarea protezei bionice. Plutonierul adjutant principal Florinel Enache a participat joi, la Cercul Militar din Focşani, la aniversarea a 43 de ani de existenţă a Batalionului 469 Sprijin Logistic „Putna” din cadrul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, unde a fost primit cu căldură de colegi. Oficialii unităţii spun că aniversarea structurii a coincis cu finalizarea unei etape importante de instrucţie, asigurarea suportului logistic unităţilor luptătoare, constituite la nivelul marii unităţi, pentru 1.200 militari şi 220 mijloace tehnice. Comandantul Batalionului, lt. col. Radu Voicu, a ţinut să mulţumească personalului pentru această reuşită. Şi comandantul Brigăzii 282 Infanterie Mecanizată „Unirea Principatelor”, general de brigadă dr. Virgil-Ovidiu Pop, a fost alături de colegi la aniversare. "Aportul structurii de sprijin logistic în acţiunile militare de orice natură este vital, constituind un pilon de sine stătător, fără de care obiectivele şi misiunile asumate nu ar putea fi duse la bun sfârşit. Asigurându-vă de sprijinul meu necondiţionat, vă mulţumesc pentru devotamentul, responsabilitatea şi profesionalismul cu care slujiţi pentru binele oştirii române, şi vă doresc sănătate, putere de muncă, fericire şi succese în realizarea tuturor proiectelor viitoare! Florinel, eşti un exemplu de putere şi forţă interioară pentru noi toţi! Îţi doresc numai de bine, sănătate şi încredere în viitor!” , a spus comandantul.

Florinel Enache îşi doreşte să revină la muncă

Militarul erou, care se află încă în concediu, îşi doreşte să revină la muncă, dar dosarul prin care solicită reîncadrarea se află pe masa ministrului Mircea Duşa. „Sunt deosebit de onorat de faptul că am fost invitat să particip la această sărbătoare a unităţii şi doresc pe această cale să mulţumesc tuturor factorilor de conducere din cadrul batalionului, din cadrul Ministerului Apărării Naţionale, îndeosebi domnului ministru Mircea Duşa, dar şi colectivului Spitalului Militar Central pentru eforturile susţinute în recuperarea mea şi pentru reuşita operaţiei de protezare a mâinii stângi. De acum mă pot deplasa cu uşurinţă cu autoturismul personal şi pot fi util structurii din care fac parte. Bunul Dumnezeu să-i vegheze şi să-i ajute mereu!”, a mărturisit plutonier adjutant principal Enache. Soldatul Enache a fost rănit grav în Afganistan pe 4 mai 2012, pe cand se afla într-o patrulă de securizare a unui obiectiv pe autostrada Kabul-Kandahar. A călcat pe un dispozitiv explozibil improvizat, iar ambele picioare şi mana stângă i-au fost spulberate. Militarul a avut nevoie de aproape doi ani de spitalizare, atat în SUA, la un centru specializat în recuperarea soldaţilor mutilaţi pe front, cat şi Spitalul de Urgenţă Militar Central "Dr. Carol Davila" din Capitală. (Raluca MANOLACHE)

"La mulţi ani Focşani! La mulţi ani focşăneni!”

Comandantul Garnizoanei Focşani, generalul de brigadă dr. Virgil-Ovidiu Pop, a vorbit şi despre „Zilele Municipiului Focşani” care se derulează în aceste zile. "Această zi aniversară constituie şi pentru noi, militarii Garnizoanei Focşani, un prilej fericit de a trece în revistă realizările unui an dificil, dar rodnic, în care, cu tenacitate, cu onoare dar şi cu modestie şi bunăcuviinţă, ne-am făcut datoria faţă de ţară şi plaiurile vrâncene. Daţi-mi voie să transmit un cald şi respectuos salut comunităţii vrâncene, reprezentanţilor administraţiei publice judeţene şi municipale, şi nu în ultimul rând familiilor personalului armatei, care au înţeles că soţii, soţiile, fii şi fiicele, părinţii ori fraţii lor au un destin aparte, că efortul lor, de multe ori epuizant înseamnă în fapt, liniştea noastră! Fără sprijinul dumneavoastră acordat necondiţionat militarilor garnizoanei, realizările noastre ar fi fost mai puţine şi mai sărace! Vă doresc tuturor sănătate, putere de muncă şi realizări cu care să vă mândriţi! La mulţi ani Focşani! La mulţi ani focşăneni!”, a declarat generalul  Pop. (R. M.)

 


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.