Colonelul Mărgărit Puflea vrea să menţină în top CMZ Vrancea
Centrul Militar Zonal (CMZ) Vrancea îşi va păstra ca obiectiv principal în activitate promovarea carierei militare în randul tinerilor din judeţ care doresc să ajungă în sistemul militar. Aceasta este principala dorinţă a noului comandant al acestei instituţii, colonelul Mărgărit Puflea, care a organizat ieri o întalnire cu presa pentru a se prezenta. Acesta a preluat de la 1 iunie 2014 conducerea CMZ Vrancea după ce a promovat concursul organizat de MApN în vederea ocupării acestei funcţii. Concursul a fost organizat la Bucureşti şi a constat în susţinerea a două probe, interviu şi selecţie de dosare. Deşi a mai avut doi contracandidaţi, unul dintre aceştia fiind şeful de stat major al CMZ Vrancea, colonel Decebal Dîrdală, comisia de selecţie de la Bucureşti a decis ca Mărgărit Puflea să ocupe acest post. Colonelul Dîrdală fusese împuternicit la comandă după ce colonelul Miti-Mirel Băbeanu a trecut în rezervă la începutul anului.
Pus pe fapte bune!
Noul comandant spune că nu va face modificări la capitolul echipă de conducere. “Cand iei un mandat, cantăreşti ceea ce găseşti acolo, ce e bun, ce e rău şi pe durata mandatului pe care doreşti să îl îndeplineşti îţi propui să realizezi anumite lucruri, să îmbunătăţeşti acolo unde lucrurile nu merg bine sau să aduci ceva nou. Doresc să preiau ceea ce a fost bun pană acum, experienţa bogată acumulată de personalul care încadrează această structură şi să reuşesc să menţin această experienţă şi acest climat, şi să îmbunătăţesc calitativ activitatea acolo unde consider că ar fi loc de mai bine. Doresc să îmbunătăţesc relaţiile cu ceilalţi actori din zonă, autorităţile locale, celelalte instituţii ale statului, cele din domeniul învăţămantului, administraţia locală, agenţii economici. În domeniul promovării profesiei militare doresc să continuăm activitatea bună desfăşurată pană acum. În acest domeniu CMZ Vrancea ocupă un loc de frunte. Întotdeauna a îndeplinit planul de promovare a profesiei militare stabilit de Statul Major General. Important este ca tot mai mulţi tineri din judeţul Vrancea să treacă în randurile armatei pentru a încadra unităţile din judeţ şi din alte judeţe”, a precizat colonelul Mărgărit Puflea. Strcutură înfiinţată încă din 1968, Centrul militar nu se ocupă doar de recrutarea tinerilor pentru studiile militare şi de promovarea profesiei militare, ci şi de pregătirea persoanelor cu atribuţii pe linie de ordine publică şi mobilizare din instituţiile publice, precum şi de completarea cu resurse umane şi materiale a unităţilor militare din cadrul sistemului naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională.
Noul comandant este de loc din Vulturu
Noul comandant al CMZ Vrancea este de loc din Vulturu şi de-a lungul anilor a îndeplinit funcţii precum: comandant pluton lansare – Brigada 1 Rachete Artilerie Antiaeriană, comandant baterie lansare - Brigada 1 Rachete Artilerie Antiaeriană Mixtă, ofiţer de stat major în biroul operaţii -Brigada 1 Rachete Artilerie Antiaeriană, şef de stat maior, divizion artilerie - Brigada 1 Rachete sol aer, şef birou operaţii - Brigada 1 Rachete sol aer, comandant batalion - Brigada 1 Rachete sol aer, şef al operaţiilor şi instrucţiei - Brigada 1 Rachete sol aer, locţiitor al comandantului Grupului 1 luptă - Brigada 1 Rachete sol aer. Acesta are la activ şi două misiuni externe, în 2006 în Afganistan – Comandamentul CJTF Enduring Freedom, misiune “în sprijinul păcii” şi în 2011 tot în Afganistan- Detaşamentul KAIA. (Raluca MANOLACHE)














