Percheziţii la evazionişti! Una dintre locaţiile “vizitate” se află în Vrancea
Mobilizare de forţă în cursul zilei de ieri la nivelul Ministerului de Interne, respectiv al Inspectoratului General de Poliţie. Nu mai puţin de 200 de lucrători au fost mobilizaţi în 44 de percheziţii la nivelul a opt judeţe, printre care se numără şi Vrancea. “La data de 5 iunie a.c., sub coordonarea Poliţiei Române şi a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Constanţa, peste 200 de poliţişti efectuează 44 de percheziţii pe raza a 8 judeţe, respectiv Constanţa, Tulcea, Ialomiţa, Dolj, Olt, Maramureş, Iaşi şi Vrancea, precum şi a municipiului Bucureşti. Activităţile se desfăşoară cu cu sprijinul tehnic şi informativ al DIPI. În activităţi sunt angrenaţi poliţişti din cadrul Direcţiei de Investigarea Fraudelor, Direcţiei de Investigaţii Criminale din Inspectoratul General al Poliţiei Române, precum şi poliţişti ai Serviciilor Investigaţii Criminale, Investigarea Fraudelor, Acţiuni Speciale, Ordine Publică, Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase şi Criminalistic de la inspectoratele de poliţie ale judeţelor vizate şi ai Poliţiei Capitalei”, se arată într-un comunicat de presă al IGPR emis în cursul zilei de ieri. Conform IGPR, percheziţiile s-au desfăşurat la sedii şi la puncte de lucru ale mai multor agenţi economici şi la patru persoane bănuite de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în domeniul producerii şi comercializării de produse accizabile. Coordonarea acţiunii aparţine procurorilor de la Parchetul de pe langă Curtea de Apel Constanţa, unde urmau a fi conduse, pentru audieri, persoanele implicate în activitatea de evaziune fiscală. “În fapt, cei în cauză sunt bănuiţi că, în perioada 2013 — 2014, ar fi produs bunuri accizabile, ce intră sub incidenţa sistemului de antrepozitare fiscală, în afara unui antrepozit fiscal autorizat de către autoritatea fiscală competentă şi nu ar fi înregistrat evidenţa contabilă a societăţilor, sustrăgându-se de la plata obligaţiilor fiscale către bugetul de stat. Produsele astfel obţinute, cu ajutorul unei instalaţii clandestine, aflată într-un spaţiu al unei societăţi comerciale de pe raza judeţului Constanţa au fost comercializate fără documente justificative şi certificate de conformitate, atât în municipiul Constanţa, cât şi în cele şapte judeţe menţionate mai sus”, se mai arată în comunicatul IGPR. (Gabriel SAVA)














