Şoferii băuţi, căutaţi în tot judeţul de echipajele de poliţie
Poliţiştii de la Circulaţie organizează pe parcursul acestei săptămani o amplă acţiune dispusă de Direcţia Poliţiei Rutiere ce are ca scop depistarea celor care se urcă băuţi la volan şi riscă să fie implicaţi în accidente grave de circulaţie. Efective mărite de Poliţie Rutieră, dar şi oameni ai legii de la posturile de poliţie rurală vor ieşi, timp de mai multe săptămani, în stradă pentru a fluidiza traficul. Aşa s-a întamplat şi în ultimele două zile, cand au fost întocmite opt dosare penale şi au fost aplicate sute de sancţiuni contravenţionale. Astfel, marţi seara, poliţiştii rutieri l-au depistat pe raza localităţii Călimăneşti, pe Cosmin V., 43 ani, în timp ce conducea un autoturism având o concentraţie de 0,68 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal şi au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Un caz similar a avut loc la Panciu. Ionel M., 54 ani, din localitate, conducea un autoturism având o concentraţie de 0,49 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii din Gugeşti l-au oprit în trafic pe Fabian D., 46 ani. Acesta s-a urcat la volan cu o concentraţie de 0,73 mg/l alcool pur în aerul expirat. Marţi seara, Fănel S., 44 ani, din municipiul Bucureşti, a fost găsit la Urecheşti în timp ce conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat. «Acţiunea va continua şi în zilele următoare, avand scop prevenirea accidentelor rutiere provocate pe fondul consumului de alcool. Le recomandăm şoferilor care au băut să nu se urce la volan», ne-a declarat comisarul şef Viorel Gheorghe, şeful Poliţiei Rutiere Vrancea. Limita legală de alcool, în Romania, este de 0.8 grame la mie alcool pur în sange, respectiv 0,4 mg/l pe alcooltest. Peste această valoare, şoferii se aleg cu dosar penal. Pană la această valoare, şoferii răman fără permis pentru 90 de zile şi plătesc o amendă în valoare de 540 de lei. (Dan CHIRIAC)














