Ultima oră

De anul viitor, Magazinul Milcov se va transforma în Milcov Mall

Iulia Crețu
2 iun 2014 14212 vizualizări
Schimbarea la faţă a celui mai cunoscut magazin din Focşani ar trebui finalizată pană în vara anului viitor u administratorii propun şi un slogan pentru mall-ul focşănean: „Ne vedem în centru!” u în acest an, Magazinul Milcov împlineste 30 de ani de la darea în folosinţă, fiind printre cele mai cunoscute locaţii din oraş

Una dintre clădirile simbol ale municipiului Focşani se va moderniza şi va aduce targului de pe Milcov un aer european. Este vorba despre celebrul Magazin Milcov, din centrul oraşului, care va deveni, cel tarziu pană în vara anului viitor, Milcov Mall. Administratorii centrului comercial spun că anul 2014 marchează împlinirea a 30 de ani de la darea în folosinţă a acestuia, momentul fiind astfel ideal pentru o schimbare de imagine. Lucrările vor începe în acest an şi vor aduce un aspect nou, modern, magazinului. De altfel, pană în prezent au mai fost două încercări eşuate de a construi centre comerciale de tip mall în Focşani: unul la fostul Interex, acum în paragină, şi apoi un altul pe terenul fostei fabrici de mobilă Mopaf, şi acesta fiind un proiect abandonat din cauza crizei financiare. În cazul Milcov Mall, şansele de reuşită sunt considerabil mai mari, mai ales că de administrarea magazinului se ocupă oameni de afaceri locali, în speţă firma METEX, aparţinand familiei Surdeanu. „Avand în vedere faptul că am constatat lipsa pe care focşănenii o au la capitolul centrelor comerciale moderne, faptul că există o cerere mai mult sau mai puţin verbalizată, însă foarte bine conturată în randul persoanelor între 20 – 45 de ani, target-ul pe care îl vizăm în mod prioritar, de a avea un astfel de centru comercial în centrul oraşului, ne-am gandit să demarăm un proiect pentru a veni în întampinarea acestei cereri. Milcov Mall se doreşte a fi un proiect ambiţios, prin care să oferim focşănenilor o experienţă completă de shopping, chiar în centrul oraşului lor. Acesta este, de altfel, şi principalul avantaj competitiv: faptul că este unicul centru comercial de o asemenea amploare, din centrul oraşului. Conceptul nostru îşi propune să readucă magazinul Milcov în atenţia judeţului, aşa cum era în urmă cu caţiva ani şi să devină locaţia preferată pentru cumpărături, relaxare şi petrecere a timpului liber”, ne-a spus Maria Niţu, unul dintre administratorii METEX.

Milcov Mall: magazine, restaurante, cafenele şi spatii de evenimente

După ce au preluat fraiele afacerii de familie de la tatăl lor, regretatul Eugen Surdeanu, fiul şi fiica – Ion Surdeanu şi Maria Niţu, în calitate de noi administratori ai METEX, spun că au ambiţia de a duce la bun sfarşit acest proiect important. “Proiectul a fost iniţiat în primele luni ale acestui an şi s-a născut din nevoia stringentă a unei schimbări. De cateva săptămani, a început să se contureze din ce în ce mai frumos, şi de aici, curajul de a începe să îl comunicăm. Mai sunt foarte multe aspecte de clarificat, mai sunt foarte multe probleme de rezolvat, însă sperăm să le facem faţă şi să nu ne abatem de la dead-line-ul propus: trimestrul doi al lui 2015”, ne-a mai spus Maria Niţu. Milcov Mall, construit pe cinci nivele, măsoară peste 5.000 metri pătraţi şi este conceput să ofere peste 40 de spaţii comerciale cu diverse destinaţii – fashion, cafenele, servicii, locuri de joacă pentru copii.
De altfel, în spaţiul on-line a început deja să circule macheta Milcov Mall, imagine care nu a trecut neobservată, semn că focşănenii sunt interesaţi de schimbarea la faţă a oraşului în care trăiesc. (Iulia CREŢU)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 7

Adaugă comentariu
PIU COSTEL, acum 4216 zile, 9 ore, 50 minute, 28 secunde
Dragi mei ma numesc PIU COSTEL , stiti ca a fost o vreme , cind sa dat acele actiuni , pentru toata lumea , acum citi-va anii in urma , eu locuiesc in PRAHOVA , citeste integral
, acum 4337 zile, 5 ore, 6 minute, 6 secunde
Vopsiti-l verde, ca sa-i treaca! Ca la 0.8% cat a luat are nevoie de sprijin moral, saracu'! Nu-i asa domn' presedinte al Partidului de culoarea fetei tale? Bravo celor care chiar vor sa citeste integral
cineva, acum 4337 zile, 5 ore, 21 minute, 19 secunde
foarte frumos! chiar era nevoie de asa ceva....dar un mall cum gasim in capitala si in alte judete, nu doar numele si atat. sa gasim lanturile mari de magazine, cinematograf, etc.
yoyo, acum 4337 zile, 13 ore, 5 minute, 39 secunde
Tampit sau nu dar acum are dreptate tot ce au mostenit acesti copii este luat cu japca de la niste oameni care s-au increzut in tatal lor ca vor avea un loc de munca , iar el le-a dato pe cea mai citeste integral
Ionut, acum 4337 zile, 15 ore, 39 minute, 21 secunde
Esti un mare idiot mai ,,danb"....
Marguro, acum 4337 zile, 17 ore, 18 minute, 38 secunde
Dane iar ai făcut-o de oaie! Este o vorba: sa nu te pui cu prostul ca te poti molipsi, dar in spațiul public nu poti lăsa toți derbedeii sa-si facă mendrele fara un minim de atitudine. Am o citeste integral
danb, acum 4337 zile, 23 ore, 5 minute, 26 secunde
A-nnebunit Surdeanu dupa ce de x ani sta cu 3 etaje goale si a ajuns sa inchirieze cu ora pt. tot felul de activitati ciudate cum ar fi fitness pentru varsta a 7-a. Golanii astia au stiut doar sa citeste integral
Cosmin, acum 4337 zile, 8 ore, 17 minute, 12 secunde
Prietene du-te si i-ati medicamentele ca se vede ca ai nevoie de ele. Daca niste oameni incearca sa faca o investitie care implica niste bani, niste locuri de munca, niste chiriasi adusi in acest citeste integral
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.