Ultima oră

Sfântul de la Muşunoaiele se întoarce acasă

Valentin Muscă
15 mai 2014 5116 vizualizări
Evghenie Hulea a sprijinit rezistenţa anticomunistă din Munţii Vrancei, fiind arestat şi torturat de Securitate

Demers de excepţie al Protoieriei Panciu. Sâmbătă, 17 mai, ora 10,00,  osemintele ieromonahului Evghenie Hulea vor fi înhumate în cimitirul Mănăstirii Muşunoaiele. Cu alte cuvinte şi în alt plan, duhovnicul Evghenie Hulea se întoarce după jumătate de secol în aşezământul pe care l-a slujit mai bine de două decenii. De această dată revine în spirit, dar mai puternic decât ideologia comunistă pe care a combătut-o prin cuvânt şi faptă şi pentru care a îndurat ani de suferinţă în temniţele comuniste. Evghenie Hulea a fost unul din cei mai cunoscuţi slujitori ai Bisericii şi a sprijinit rezistenţa anticomunistă din Munţii Vrancei, fiind arestat şi torturat de Securitatea comunistă din Focşani şi Galaţi. „Pentru noi, Biserica, este un act de dreptate pe care îl săvârşim în acest sfârşit de săptămână. Prin înhumarea la Muşunoaiele a osemintelor ieromonahilor Evghenie Hulea şi Isac Borş, facem dreptate tuturor celor care în anii negri ai prigoanei comuniste L-au mărturisit pe Hristos. Trebuie să spun că ideea a venit deopotrivă din partea Bisericii, dar şi din partea unor credincioşi. Este vorba despre familiile Pătrăşcanu şi Mihai, care s-au ataşat de personalitatea părintelui Evghenie, de suferinţele acestuia şi au venit în întâmpinarea noastră tocmai în momentul când noi gândeam acest proiect. De altfel, aceştia au susţinut material realizarea proiectului, motiv pentru care le mulţumim şi în acelaşi timp îi dăm exemplu de implicare a laicatului în viaţa Bisericii.”, ne-a spus preotul Vasile Dabija, protoiereul de Panciu.

Să lăsăm campania electorală şi să mergem la Muşunoaiele!


1948: Pr. Evghenie Hulea, pr. Daniel Diaconescu şi monahul Emilian

Osemintele celor doi monahi s-au aflat la cimitirele din Pufeşti şi Angheleşti. După aducerea şi prohodirea osemintelor se va desfăşura un colocviu având ca temă rezistenţa anticomunistă şi personalitatea duhovnicului Evghenie Hulea. Evenimentul este organizat de pr. Vasile Dabija, protoiereul de Panciu, ieromonahul Cleopa Nechita, stareţul Mănăstirii Muşunoaiele, cu susţinerea financiară a familiilor Pătrăşcanu şi Mihai din Fitioneşti. La manifestare va fi prezent şi ieromonahul Teoctist Basarab, exarhul mănăstirilor din Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei. Cei care doresc în acest început de săptămână să iasă din mocirla politicii, din propaganda celor care de 25 de ani au jefuit România, să nu mai vadă măştile hidoase de pe afişele electorale, pot merge sâmbătă în pelerinaj la Mănăstirea Muşunoaiele, locul unde a trăit şi slujit Sfântul Vrancei – Evghenie Hulea. Haideţi dragi cititori să lăsăm figuranţii politicii să-şi vorbească unii, altora şi să ne întâlnim cu spiritul celui care a înveşnicit Vrancea pe harta demnităţii şi sfinţeniei! (Valentin MUSCĂ)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.