Femeie lovită de un taximetrist, tir răsturnat la Dumbrăveni
Două accidente rutiere s-au produs ieri dimineaţă pe şosele din judeţ şi ambele s-au soldat doar cu răniţi uşor. Alte două incidente au avut loc marţi seara. Primul dintre accidentele de miercuri a avut pe E 85, la Dumbrăveni. Şoferul unui TIR, încărcat cu rulouri de sarmă, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţ după ce şoferul a aţipit pentru cateva clipe. Primele verificări au arătat că accidentul a avut loc pe fondul oboselii la volan. Acesta a scăpat doar cu cateva leziuni uşoare. Cateva ore mai tarziu, pe strada Maior Gheorghe Pastia din Focşani, un taximetrist o lovit o femeie care a trecut strada neregulamentar. “Din primele cercetări s-a stabilit că femeia a traversat strada prin loc nepermis şi a fost lovită de un Taxi care se deplasa regulamentar”, ne-a spus comisarul Cătălin Stegărescu, şeful Poliţiei Rutiere Focşani. Victima, Tudorina Neagu, 53 ani, a suferit răni uşoare în urma accidentului. Şoferul taxiului, Emil Moldoveanu, 55 ani, nu consumase alcool, după cum au stabilit poliţiştii. În cazuă s-a întocmit dosar penal de cercetare penală pentru vătămare corporală din culpă. Alte două incidente rutiere au avut loc marţi după-amiază. Astfel, pe strada Odobeşti din municipiul Focşani, Dumitru Marcel R., 60 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, din neatenţie, a intrat în coliziune cu un moped care se deplasa în faţa sa, condus de Vasile B.. În urma producerii incidentului a rezultat rănirea uşoară a Margheoalei B., 76 ani, pasageră pe moped. Pe DC16A, în comuna Ploscuţeni, Cristina Marinela M., 23 ani, din Homocea, în timp ce conducea un ATV neînregistrat şi fără a poseda permis de şofer, pe fondul neatenţiei, a intrat în coliziune cu o căruţă care se deplasa pe sensul opus. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a Gabrielei R., 43 ani, din comuna Ploscuţeni, pasageră în atelaj. Poliţiştii de la rutier au întocmit şi un dosar penal. Astfel, poliţiştii din Homocea l-au depistat pe Iorgu L., 58 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism, fără a poseda permis de conducere. (Dan CHIRIAC)














