ANL-iştii, ameninţaţi din nou cu sistarea furnizării gazelor
Abia scăpaţi de ameninţări, înainte de Paşti, ANL-iştii s-au trezit din nou cu preavize de la Primărie lipite pe uşile de la intrarea în scarile de bloc. “Vă aducem la cunoştinţă că la sediul instituţiei noastre au fost primite preavize cu privire la sistarea furnizării gazului natural. În consecinţă, vă solicităm să procedaţi de urgenţă la achitarea debitelor restante cat şi a facturilor curente. În caz contrat blocul dumneavoastră va fi sistat de la furnizarea acestor utilităţi începand cu data de 13.05.2014”, se arată într-un anunţ lipit de reprezentanţii Primăriei Focşani pe uşile scărilor de bloc din Cartierul Tineretului. Nici primarul Decebal Bacinschi, care s-a arătat extrem de supărat de unii dintre locatari, care “au cate două maşini, dar nu-şi plătesc datoriile”, şi nici viceprimarul Tudorel Trofin nu au precizat care sunt datoriile chiriaşilor locuinţelor ANL. Unii dintre locatari, însă, sunt supăraţi deoarece, spun ei, există scări de bloc unde toţi chiriaşii şi-au reînnoit contractele luna trecută, iar pentru aceasta au achitat toate dările către Primărie. Cu toate acestea, scara lor figurează printre cele cu datorii, fapt de neînţeles pentru ei. Chiriaşii se tem că Primăria, care încasează la total, să nu facă cumva plăţile preferenţial pentru anumite scări de bloc. De asemenea, mai reclamă locatarii, somaţiile dispar imediat după ce le afişează primăria, situaţie pusă pe seama celor care au datorii şi care se tem să nu fie făcuşi de ruşine de vecini. (Camelia MARIN)













