VIDEO!!! Copilele care au vrut să se sinucidă, internate într-un centru de minori
Elevele Şcolii nr. 3 din municipiul Focşani care au încercat să se sinucidă luni, prin aruncarea de pe un bloc, au fost internate într-un centru de minori al Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Vrancea pentru a primi ajutor de specialitate. Considerand că mediul familial le-ar putea agrava starea psihică, copilele de 12 şi 14 ani au fost preluate de specialiştii acestei instituţii imediat după incident şi internate pentru 5 zile într-un centru în care beneficiază de sprijin de specialitate.

Specialiştii DGASPC sunt cei care vor stabili dacă cele două copile se vor întoarce în familie sau nu. “Fetele sunt într-un centru al DGASPC. Suntem în proces de evaluare detaliată a cazului. În funcţie de rezultatul evaluării vom decide dacă se impune instituirea vreunei măsuri de protecţie sau revenirea minorelor în familia naturală cu condiţia urmării unor şedinţe de consiliere psihologică atat din partea copiilor cat şi a familiei în scopul reabilitării psiho-emoţionale a minorelor şi normalizarea relaţiei părinte - copil”, ne-a declarat Daniela Nicolaş, directorul DGASPC Vrancea. Fetele au lipsit ieri de la cursuri şi nu se ştie deocamdată cand acestea vor merge din nou la şcoală. Cert este că după ce îşi vor relua activitatea şcolară elevele de 12 şi 14 ani vor intra într-un program de consiliere, stabilit de consilierul şcolar al unităţii de învăţămant Gigă Ţandără. Alături de cele două copile în program vor intra şi părinţii.
Una dintre fete a fost tunsă forţat

Între timp, noi detalii care par să explice strigătul de ajutor de acum două zile ies la iveală despre cele două eleve. Potrivit oficialilor şcolari, ambele au situaţie bună la învăţătură şi pană luni, cand au plecat de la ultima oră de curs, nu au avut absenţe. Probleme au fost însă în familiile lor, unde corecţiile aplicate de părinţi sunt considerate dure de psihologi. Una dintre eleve, după cum ne-au mărturisit surse din şcoală, a venit de curand la cursuri cu părul tuns sub formă de pedeapsă, iar de ruşine a purtat o glugă pe cap, chiar şi în timpul orelor, motivand că este răcită. De altfel, atat în biletul lăsat de una dintre fete cat şi în dialogul avut de copile cu mamele lor, înainte de a coborî din mansarda blocului din care ameninţau că se aruncă, fetele au cerut să nu mai fie bătute. Acestea nu provin din familii cu probleme financiare, iar una dintre ele este singură la părinţi. Reprezentanţii Şcolii 3 nu ştiu cand acestea vor reveni la cursuri, dar spun că vor sta cu ochii pe cele două copile pentru a le monitoriza comportamentul. Psihologii le recomandă părinţilor dialogul deschis cu proprii copii şi atrag atenţia asupra urmărilor pe care le au corecţiile fizice. Tot aceştia spun că orice tentativă de sinucidere este de fapt un strigăt de ajutor al copiilor, care vor să fie înţeles. În urma incidentului, psihologul Mariana Balaci din Focşani s-a arătat disponibilă să ofere gratuit psihoterapie/consiliere psihologică pentru cele două adolescente dar şi pentru familiilor lor. "Ştiu că au nevoie de susţinere.", ne-a spus psihologul. (R. MANOLACHE, M. VLĂDESCU)
Din cauza unor note „proaste” şi a bătăilor Două fetiţe s-au urcat pe un bloc din Focşani să se sinucidă
Situaţie fără precedent în Focşani: cadrele didactice, familiile celor două copile care au încercat să se sinucidă sunt în stare de şoc u jandarmii şi familiile au reuşit să le înduplece pe cele două fetiţe să coboare de pe bloc u Direcţia pentru Protecţia Copilului le-a preluat în custodie pentru 24 de ore u una dintre fete a lăsat pe bancă un bilet de adio în care spunea că este bătută de părinţi
Situaţie fără precedent în Focşani, două fetiţe de la Şcoala generală nr. 3 din Focşani, una în clasa a V-a şi alta în clasa a VI-a au vrut să se sinucidă. Ele s-au urcat pe un bloc cu patru etaje din apropierea şcolii, situat pe strada Dr. Telemac şi au ameninţat că se aruncă de acolo. Alerta a fost dată de un coleg al uneia dintre fete, care a găsit biletul scris în grabă şi în care una dintre copile îşi cerea scuze pentru gestul pe care intenţiona să-l facă. „A fost la ore, însă a plecat de la romană (n.r.- S.D. C.- fata din clasa a V-a). A lăsat pe bancă biletul pe care l-a scris în pauză şi în care a spus că o băteau părinţii şi că se va sinucide”, a spus unul dintre colegii fetei.

Cele două copile se aflau la fereastra mansardei la venirea autorităţilor
Cand mama uneia dintre copile, diriginta şi jandarmii au ajuns în blocul cu patru etaje, cele două fete erau la fereastra mansardei, la un pas de a-şi da drumul în gol. Au fost convinse de jandarmi, dar şi de părinţii care au ajuns în grabă la faţa locului şi de diriginta lor. „Am fost direcţionaţi de către ofiţerul Poliţiei municipale din Focşani să ne deplasăm pe strada Dr Telemac , unde s-a sesizat că două persoane minore intenţionează să se arunce de la mansarda unui bloc. Împreună cu părinţii, familia şi profesorul lor diriginte le-am convins să coboare”, spune căpitanul Dan Vranceanu, de la Inspectoratul de Jandarmi Vrancea.

Blocul este situat pe strada Dr. Telemac iar scara era securizată cu interfon
Imediat după ce fetiţele au coborat, au fost preluate de un echipaj al ambulanţei. „Sunt echilibrate cardiorespirator, au luat nişte note mici şi le-a fost teamă că vor fi certate acasă. Li s-a recomdandat un examen la psihiatrie, dar mamele au refuzat transportul. Au spus că vor merge ulterior la un psiholog”, ne-a spus Geta Chirilă, asistent la Serviciul de Ambulanţă Vrancea. Mai mulţi martori oculari şi-au exprimat nedumerirea legat de faptul că fetele au reuşit să urce într-un bloc securizat cu interfon. „Nu se poate să fi urcat aşa în podul blocului, este o scară cu interfon, cineva trebuie să le fi dat drumul acolo. Şi cum se poate să fie uşa aceea de la pod deschisă?”, a spus mama uneia dintre colegele fetei din clasa a V-a, venită la faţa locului.
„Spunea că este bătută acasă, s-a săturat să fie agresată”
La şcoala unde învaţă fetiţele a început ancheta. Au fost chemaţi părinţii şi elevele pentru a lămuri situaţia. „Este prima dată cand ne confruntăm cu aşa ceva, ne-a susprins şi pe noi situaţia, mai ales că sunt două eleve bune la învăţătură, nu au absenţe. Au absentat astăzi (n.r ieri) la orele de fizică, respectiv romană. Ancheta este în curs de desfăşurare, una din fetiţe a lăsat un bilet în care spunea că este bătută acasă şi că s-a săturat să fie agresată, că îşi doreşte o familie normală cu care să poată discuta”, a spus Tatiana Bănică, directorul adjunct al Şcoalii generale nr. 3 Focşani. Înainte de incident, fetiţele, una în varstă de 12 ani şi alta de 14 ani s-au comportat normal la şcoală, fără să dea de bănuit. Profesorul de matematică Mihai Neagoe, care este şi directorul şcolii, a avut oră de curs la clasa a V-a, unde o are elevă pe una din fetiţe, dar spune că nu i-a atras atenţia cu nimic. A scos-o la tablă şi a ascultat-o. Inspectoratul Şcolar Judeţean urmăreşte ancheta în acest caz şi propune o consiliere psihologică atat pentru cele două fetiţe, cat şi pentru părinţi. ”Am primit de la conducerea Şcolii generale nr. 3 o scurtă informare. E regretabil că s-a ajuns în această situaţie. A fost contactat Centrul Judeţean de Resurse Educaţionale pentru o consiliere psihologică, atat pentru copii cat şi pentru părinţi. Din ce am înţeles de la colegii mei există o lipsă de comunicare între copii şi părinţi”, spune Vasilica Zaharia, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar. Se pare că unele dintre cadrele didactice nu erau străine de problemele fetei de 12 ani care a fost la un pas de gestul extrem. În acest caz s-a sesizat şi Direcţia pentru Protecţia Copilului Vrancea, care va face o anchetă socială în acest caz pentru a stabili dacă cele două feti55;e sunt abuzate în familie. Fetiţele au fost luate în custodie de DGASPC pentru cel puţin 24 de ore. (Aurelian IVAN, Gabriel SAVA)
Două eleve au vrut să se arunce de pe un bloc din Focşani
Două fete de 12 şi 14 ani au fost la un pas de suicid după ce au urcat în mansarda unui bloc din Focşani de unde intenţionau să se arunce.
Una dintre fete, elevă în clasa a V-a la Şcoala nr. 3 din Focşani a scris un bilet de adio în care spunea că nu mai suportă bătăile crunte primite din partea părinţilor şi că a decis să-şi pună capăt zilelor. A convins o altă prietenă din clasa a VI-a la aceeaşi şcoală să o însoţească după care cele două au urcat în mansarda unui bloc din apropierea şcolii de unde voiau să se arunce în gol. Ambele fete se aflau la ore iar după ce colegii au găsit biletul de adio au alertat profesorii care, la randul lor au anunţat autorităţile. Pană la urmă au fost convinse să renunţe la gestul extrem de părinţi, de diriginta uneia dintre fete şi de jandarmii veniţi la faţa locului. Cele două copile au coborat din mansardă şi au primit îngrijiri din partea echipajului de ambulanţă venit la faţa locului. Din cate se pare, problemele fetiţei de 12 ani erau cunoscute de unele dintre cadrele didactice. (G. SAVA)














