Ultima oră

APM ia un milion de euro pentru „viaţa lupilor” din Vrancea

Aurelian Ivan
1 mai 2014 1758 vizualizări
Comisia Europeană a aprobat finanţarea a şase proiecte pentru România cu 4,9 milioane de euro în cadrul programului LIFE^, fondul pentru mediu al UE, informează un comunicat al CE

S-a aprobat finanţarea a 225 de noi proiecte din toate statele membre, cu 282,6 milioane de euro. Printre ele se numără şi cel al echipei din Vrancea, de la Agenţia de Protecţie a Mediului. Din Romania, patru proiecte vor beneficia de o alocare totală de 4,1 milioane de euro, în cadrul componentei LIFE^ „Natură şi biodiversitate”. Primul dintre acestea este „Wolflife” (n.r. viaţa lupilor), derulat de Agenţia pentru Protecţia Mediului Vrancea, care are ca obiectiv global menţinerea unei populaţii viabile de lupi în Munţii Carpaţi. Zona vizată de proiect constă în partea centrală şi de sud a Carpaţilor Orientali, care cuprinde 18 situri din reţeaua Natura 2000 în care lupii sunt protejaţi. Datele obţinute în cursul proiectului vor constitui punctul de plecare pentru elaborarea unui plan de acţiune eficace pentru menţinerea unei populaţii viabile de lupi, menţionează CE în prezentarea proiectului. „Sunt doi ani de muncă în spatele acestui proiect şi o echipă de 20 de oameni care a lucrat continuu la el. Suntem bucuroşi, este vorba de 1 milion de euro pentru conservarea speciei de lupi. Proiectul se întinde pe arealul din şase judeţe: Vrancea, Covasna, Harghita, Bacău, Neamţ şi Mureş”, ne-a spus Silviu Chiriac, coordonatorul proiectului „Wolflife”. În general, lupii din Vrancea preferă să trăiască în pădurile din zona de munte, întinse pe suprafeţe mari şi puţin fragmentate, dar coboară adesea şi în regiunea subcarpatică, instalandu-se în păduri tinere şi dese, sau în rape adanci acoperite cu mărăcinişuri greu de străpuns. Rar sunt întalniţi şi în zona de campie, aici ajungand accidental mai ales lupii solitari. Cu toate că este ataşat de teritoriul ocupat, lupul nu este staţionar, schimbandu-şi aproape zilnic locul de şedere. În arealul pe care-l stăpaneşte, se deplasează pană la 30-40 km într-o singură noapte, mai ales atunci cand îşi caută hrana, spun specialiştii implicaţi în acest proiect. (A. IVAN)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.