Accidente pe şoselele din judeţ în perioada sărbătorilor pascale
Mai multe accidente rutiere au avut loc în perioada sărbătorilor pascale pe şoselele din judeţ. Din fericire, niciunul dintre acestea nu a fost mortal. Astfel, în a doua zi de Paşti, în comuna Vînători, Aristide H., 55 ani, din localitate, în timp ce conducea autoturismul marca Fiat, a acroşat o femeie de 78 de ani. Victima, Constanţa S.,78 ani, din localitate, care se deplasa pe o bicicletă pe partea carosabilă, a fost rănită grav şI se află acum în spital. Tot luni seara, pe B-dul Bucureşti din municipiul Focşani, Anton Ionuţ T., 22 ani, din localitate, aflat la volanul unui Opel, nu a păstrat distanţa faţă de o maşină Smart care oprise la marcajul pietonal. Şoferul a virat brusc dreapta, pierzând controlul direcţiei. Autoturismul a lovit cu roata dreaptă faţă bordura, fiind proiectat în alt autoturism marca VW care era parcat. În urma impactului a rezultat rănirea uşoară a pasagerului din dreapta faţă din autoturismul VW, după cum ne-au spus poliţiştii de la Circulaţie. În Sambăta Mare, angajaţii Spitalului Dumbrăveni au sesizat faptul că la această unitate a fost adus un minor care prezintă leziuni ca urmare a unui accident rutier. În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit faptul că T. A., de 7 ani, din comuna Tâmboieşti, sat Slimnic, fiind nesupravegheat, a traversat în fugă şi fără să se asigure DC 175 şi a fost accidentat de autoturismul marca Dacia condus de Ciprian Bogdan V., 19 ani, din localitate. În prima zi de Paşti, în comuna Bârseşti, Cristian Mihai Pietraru, agent la Postul de Poliţie Păuleşti, s-a răsturnat cu maşina. Colegii poliţişti au stabilit că accidentul a avut pe fondul neadaptării vitezei de deplasare la condiţiile de drum în rampă şi carosabil umed. Şoferul a pierdut controlul volanului şi s-a răsturnat în afara părtii carosabile. În urma producerii accidentului a rezultat rănirea poliţistului. Acesta nu se afla sub influenţa băuturilor alcoolice, după cum au sabilit poliţiştii. Oamenii legii îI sfătuiesc pe participanţii la trafic să fie prudenţi pentru a evita astfel de accidente. (Dan CHIRIAC)














