Ultima oră

Cadavrul unui cioban a fost găsit la o stână din Măicăneşti

Dan Chiriac
3 apr 2014 2873 vizualizări
Trupul era în putrefacţie şi nu mai avea o mână, fiind mâncată de rozătoare şi câini

Dacă se dovedeşte a fi o crimă, ar fi a cincea în doar două săptămâni. Un bărbat de 60 de ani din comuna Măicăneşti a fost găsit fără suflare, ieri noapte, la stâna unde lucra. Gheorghe Oană a fost dat dispărut din luna februarie. Poliţiştii au demarat căutările şi l-au găsit mort la stână. Potrivit celor relatate de poliţişti, trupul bărbatului a fost găsit ascuns într-o căruţă, sub mai mulţi coceni. Oană a fost dat dispărut încă de pe 24 februarie. Soţia sa este în stare de şoc, nu mai auzise nicio veste de cateva luni de la soţul ei. “Eu ştiu nimic de el, nu l-am mai văzut de o lună... “, spune Ştefana Oană, soţia celui mort. Trupul aflat în putrefacţie nu mai avea o mână, care se presupune că a fost mâncată de animale. Comuna Măicăneşti este îngrozită de cele întamplate, mai ales că în urmă cu aproape doi ani, un alt cioban a fost omorat, iar suspectul este fiul unui fost consilier local. “Aşteptăm rezultatele medico-legale pentru a ne putea pronunţa asupra cauzei morţii. Cum trupul bărbatului se afla în stare avansată de putrefacţie, vor fi necesare probe histologice pentru a se stabili împrejurările producerii decesului”, ne-au spus poliţiştii vranceni. “Avea familie, era un om bun, nu ştim ce s-a putut întampla acolo”, ne-a spus Costel Necula, primarul comunei Măicăneşti. “Cercetările continuă în vederea lămuririi situaţiei de fapt şi a stabilirii răspunderii penale a persoanelor care vor fi identificate”, a spus şi Marinela Arginteanu, purtătorul de cuvant al Parchetului Judeţean Vrancea. Anchetatorii nu exclud însă varianta ca acesta să fi murit din alte motive, în condiţiile în care trăia într-un saivan, fără căldură pe timpul iernii. (A. IVAN, D. CHIRIAC)

Suspiciune de omor la Măicăneşti: Cioban dispărut găsit mort la stană

Un bărbat de 60 de ani din comuna Măicăneşti a fost găsit mort, ieri noapte, la stana unde lucra. Gheorghe Oană, 60 ani, a fost dat dispărut în urmă cu cateva zile. Poliţiştii au demarat căutările şi l-au găsit pe acesta mort la stană.

La faţa locului s-au deplasat poliţiştii şi procurorii vranceni care au demarat o anchetă în acest caz. Primele indicii conduc spre ipoteza unei morţii suspecte. Anchetatorii aşteaptă însă rezultatele medico-legale pentru a şti dacă au de-a face cu o crimă. Comunitatea din Măicnăneşti este îngrozită de cele întamplate, mai ales că în urmă cu aproape doi ani, un alt cioban a fost omorat, iar suspectul este fiul unui fost consilier local din comună. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 4

Adaugă comentariu
Un tip, acum 4380 zile, 8 ore, 51 minute, 28 secunde
Eu cred ca problema e la instanta si nu la politie
anonin, acum 4386 zile, 7 ore, 48 minute, 15 secunde
Suntem satuli de lucrurile astea toti stiu care este criminalul iar politistii din Maicanesti au probele dar nu vor sal inchida pe criminal din cauza faptului ca sunt conrupti si ascund totul ne-am citeste integral
geogiana, acum 4386 zile, 22 ore, 14 minute, 15 secunde
inchideti nu conteaza ca fiu de consilier astea trebuie sa stea inchisi.
, acum 4390 zile, 2 ore, 3 minute, 25 secunde
cati tb sa mai moara pentru a se face dreptate. justitia este chiar atat de oarba, sau doar corupta????? atat de mult conteaza averile???
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.