Ultima oră

Dosarul banilor tocaţi pe parcurile Elenei Udrea a ajuns la DNA

Gabriel Sava
2 apr 2014 3239 vizualizări
Procurorii vranceni au decis declinarea competenţei de soluţionare a dosarului "jaf pentru parcuri" către DNA Galaţi .Asta după ce anchetatorii au constatat că valoarea estimată a prejudiciului se ridică la peste 200.000 euro numai în Vrancea. “In horă” au rămas edili şi funcţionari de la patru primării: Cîmpineanca, Ţifeşti, Suraia şi Moviliţa, dar şi de la o firmă din Panciu, controlată de soţul unei judecătoare.Oamenii legii presupun că banii pentru spaţiile verzi s-au alocat şi cheltuit pe "ochi frumoşi"

Un prejudiciu estimat de peste 200.000 euro “duce” dosarul parcurilor construite din fondurile alocate de Ministerul Mediului şi Dezvoltării Regionale, condus pe atunci de Elena Udrea, în “ograda” procurorilor de la Direcţia Naţională Anticorupţie Galaţi. “La data de 24 martie, s-a decis declinarea de soluţionare a cauzei privitoare la 25 de persoane, cercetate sub aspectul săvarşirii infracţiunii de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, abuz în serviciu contra intereselor persoanelor şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, către DNA- Serviciul Teritorial Galaţi”, ne-a declarat procurorul Marinela Arginteanu, de la Parchetul de pe langă Tribunalul Vrancea. Purtătorul de cuvant al instituţiei a mai precizat că, privitor la una dintre persoanele cercetate, Ştefan Paraschiv, primarul PDL de la Campineanca, “s-a dispus clasarea cauzei”, sub aspectul săvarşirii infracţiunilor de abuz în serviciu cu privire la retrocedarea ilegală a unei suprafeţe de teren, defrişarea ilegală a unei alte suprafeţe de vie şi folosirea ilegală a păşunii. Pentru restul persoanelor, care sunt primari şi funcţionari din primăriile din Cîmpineanca , Ţifeşti, Suraia şi Moviliţa, diriginţi de şantier precum şi reprezentanţii unei societăţi comerciale, cauza va face obiectul anchetei DNA. Asta chiar dacă, la începutul cercetărilor din dosar, s-a făcut vorbire de mai multe localităţi, inclusiv Bilieşti, Vrancioia şi Vintileasca. Cauza priveşte însă şi activitatea comisiilor de selecţie din Ministerul Mediului şi a Dezvoltării Regionale şi a comisiilor de recepţie a lucrărilor derulate în ţară.

Primarii dau vina pe ... vreme

Chiar dacă anchetatorii nu au făcut publice detalii, conform unor surse judiciare ar fi vorba despre un prejudiciu constituit din vegetaţie lipsă, din supraevaluarea unor tarife, atat la materialul folosit cat şi la manoperă, precum şi din faptul că, în mai multe cazuri, vegetaţia plantată s-a uscat în parcurile rurale. Ceea ce însă, din spusele primarilor, a fost cauzat de iarna grea 2010-2011, în cazul Surăii, sau de vara extrem de secetoasă din 2011, cum este cazul la Ţifeşti şi la Cîmpineanca. “Este un adevărat jaf pe bani publici, aşa cum rezultă din primele verificări făcute de poliţişti. Este un volum de lucru enorm, însă, din estimările iniţiale, ar fi vorba de un prejudiciu de peste 500.000 lei. Sunt nereguli privitoare la modul la care s-au contractat, realizat, recepţionat şi plătit mai multe lucrări. S-au realizat şi mai multe fotografii judiciare în acest sens”, a declarat la momentul demarării anchetei  procurorul Florin Ţîrlea, de la Parchetul de pe langă Tribunalul Vrancea. Un alt lucru cert în acest dosar este că pentru realizarea parcurilor, cel puţin în cazul celor patru localităţi, a lucrat o singură societate din Panciu, Cristilory Prod Srl, apartinand unui om de afaceri care a mai realizat diverse lucrări pe bani publici în judeţ.

Seceta şi gerul a decimat vegetaţia plantată în parcuri

Programul guvernamental prin care edilii s-au grăbit să facă parcuri a debutat la începutul anului 2011, pe vremea cand Ministerul Mediului a decis să aloce suma de 53 de milioane de euro pentru amenajarea unor spaţii verzi, din care 23 milioane în mediul urban şi alţi 30 milioane euro pentru mediul rural. Aşa cum s-au acordat finanţările, au fost “preferate” primăriile cu edili aparţinand guvernării PDL.Unităţile administrative teritoriale amintite au accesat fondurile, în perioada respectivă, ca urmare a depunerii unor proiecte, valoarea fiind între circa 450.000 lei, cum este cazul parcului de la Moviliţa (primar PNL) şi aproximativ 900.000 lei la Suraia (Primar PDL trecut la PSD). La Ţifeşti (primar PDL trecut la PMP) au fost construite şase parcuri, cu o suprafaţă totală de circa 2 hectare, şi cu o valoare cu puţin peste 800.000 lei. Edilul Gabriel Postolache consideră că nu au fost probleme, iar faptul că o parte din vegetaţie s-a uscat în vara lui 2011 se datorează caniculei. “Nu s-a făcut nicio expertiză, însă s-au găsit mai multe plante uscate şi anumiţi arbuşti care nu mai aveau diametrul din deviz. Este însă evident că, dacă aceştia s-au uscat, nu mai au acelaşi diametru. Este vorba de 5-6 arbuşti. A fost necaz că a fost şi seceta din 2011, cand am asigurat cu dificultate apă şi pentru locuitorii comunei, cu probleme şi cu program”, a declarat edilul Gabriel Postolache.

Patru parcuri la ... Campineanca

La Cîmpineanca ar fi fost, conform anchetatorilor, cele mai mari probleme. Cele patru parcuri realizate în 2011 au “înghiţit” circa 820.000 lei însă şi în cazul acestora, primarul Ştefan Paraschiv spune că vegetaţia plantată nu s-a adaptat foarte bine iar din cauza secetei, iar o parte s-a uscat. “Eu ştiu că nu este niciul fel de problemă la procedura licitaţiei, iar la construcţia efectivă, pentru că aşa prevede legea, am angajat un diriginte se şantier. Proiectul a fost depus pentru patru parcuri, circa 4000 m.p. iar în 2012, la un an după ce acesta a fost realizat, s-a constatat că o parte din plante se uscaseră”, a precizat primarul democrat-liberal de la Campineanca.

În cazul comunei Suraia, edilul Vasile Grosu spune că, la un an după ce investiţia în cele patru parcuri a fost finalizată, ca urmare a gerului din iarnă, o parte din plante au murit. “Nu mai ştiu exact cand au fost făcute parcurile, doar că iarna ce a urmat a fost un ger năpraznic, uscat, iar unele plante s-au uscat. Am făcut o comisie de inventariere şi atunci am constatat că lipsesc mai mulţi arbuşti. O parte i-am înlocuit noi, după care a venit şi Curtea de Conturi şi a găsit un prejudiciu de circa 60.000 lei. Noi am dat în judecată firma care a construit parcurile însă am pierdut”, a declarat primarul de la Suraia. O valoare mai mică, respectiv la 450.000 lei, a fost în cazul singurului parc construit la Moviliţa.

Edilul Corneliu Cristian spune că nu are nimic să îşi reproşeze legat de construcţia acestui parc care “este de o reală utilitate publică şi este plin de copii”. “Este adevărat că o parte din plante s-au mai uscat, însă foarte puţine. Şi în livadă, cand pui pomi, rişti ca 20% să se mai usuce. Oricum, noi am mai completat vegetaţia lipsă. Eu nu cred că sunt probleme, nu s-a găsit nici cea mai mică diferenţă de valoare. Ştiu că, legat de contabilitatea firmei care a realizat parcul, a fost o cantitate de îngrăşămant care nu se regăsea în contabilitatea lor”, a precizat şi primarul de la Moviliţa. Rămane de văzut ce vor constata, în acest dosar, procurorii de la DNA Galaţi. (Gabriel SAVA)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 3

Adaugă comentariu
Gutza, acum 4400 zile, 11 ore, 25 minute, 37 secunde
Transmiteti, va rog, kakatului Oprisan ca-l bag cu tot respectul in vagauna fara fund a ma-si !
impaetialul, acum 4401 zile, 2 ore, 33 minute, 53 secunde
In parcul din zona canal -CIMPINEANCA -FIRMAdin Panciu a lucrat cu muncitori cudizabilitati locomotorii fapt ce afacut ca pavajul si alte lucrari safie prost facute si apoi refacute COMISIA DERECEPTIE citeste integral
costach, acum 4401 zile, 13 ore, 20 minute, 12 secunde
Acum v-ati lepadat de primarii PDL-isti. Inainte ii ovationati! Acum, de ce nu? Ati trecut si voi contra lor?
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.