Audieri numai în prezenţa psihologului şi pedepse noi pentru minori
O nouă conferinţă de presă susţinută de judecătorul Mariana Săndina Croitoru, vicepreşedinta Tribunalului Vrancea, a urmărit să lămurească aspecte legate de regimul sancţionatoriu al minorului în noile Coduri în materie penală. Pedepsele cu închisoarea pentru minorii sub 14 ani sunt înlocuite în mod obligatoriu cu alte măsuri, în vreme ce, pentru cei cu vîrsta cuprinsă între 14 şi 16 ani, care au discernămant, pedeapsa cu închisoarea va fi una radicală. Asta, aşa cum a explicat judecătorul Mariana Croitoru, cu excepţia măsurilor preventive, în cazul unor fapte grave. “Se acordă o mai bună protecţie juridică minorului şi nu un regim sancţionatoriu drastic. Practic se urmăreşte mai mult sfera aceasta mai umană, educativă”, a explicat judecătoarea. Pe langă supravegherea realizată de consilierii de probaţiune, noul Cod aduce şi alte măsuri cum ar fi stagiul de formare civică, consemnarea la domiciliu la final de săptămană sau asistarea zilnică. Migraţia către aceste măsuri vine însă cu piedici care ţin de sfera instituţională, aşa cum s-a făcut vorbire şi la întalnirea de ieri. În primul rand, este vorba despre unităţile de învăţămant care vor trebui să se alinieze noilor măsuri. Faţă de varianta clasică a închisorii, minorii pot sta în detenţie într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie specializat, centre care vor fi reorganizate după standardele occidentale. Lidia Vlad, consilier în cadrul Serviciului de Probaţiune, a precizat că pană acum, de la intrarea în vigoare a noilor coduri, instituţia a primit în responsabilitatea sa patru măsuri în cazul unor minori, respectiv două stagii de formare civică şi o supraveghere zilnică. O altă prevedere nouă din Codul Penal este cea conform căreia, în faza de cercetare judiciară, niciun minor nu va mai putea fi audiat sau nu va mai putea participa la alte activităţi din această sferă fără să fie reprezentat, de regulă, de un reprezentant de la Protecţia Copilului, în speţă de un psiholog. Pe partea de educaţie, vicepreşedinta Tribunalului a declarat că a avut o întalnire şi cu şefa Inspectoratului Şcolar Judeţean, profesoara Vasilica Zaharia, în vederea stabilirii programelor educative şi a implementării, în cadrul unităţilor de învăţămant, a unor minime standarde de educaţie juridică. “Se pare că aceste programe de educaţie juridică nu s-au derulat pană acum”, este concluzia judecătoarei Mariana Croitoru. Reprezentanţii Serviciului de Probaţiune au precizat că, pană în prezent, astfel de activităţi au fost derulate doar la cererea unităţilor de învăţămant. (Gabriel SAVA)













