Ultima oră

Vranceanul Ilie Roşu a dus steagul Romaniei la maratonul de la Roma

Silvia Vrînceanu
25 mar 2014 2653 vizualizări
Acesta a alergat întreaga cursă, purtând steagul României şi cel al Italiei, deşi condiţiile meteo nu au fost favorabile."Am sosit exact în zona în care se afla columna lui Traian. Pentru noi a însemnat ceva, n-a fost o simplă fugă, a fost o întalnire cu istoria noastră”, ne-a spus Ilie Roşu

Vrâncenaul Ilie Roşu, de loc din Adjudu-Vechi, a luat parte la finalul săptămanii la Maratonul de Roma, la care au luat parte alţi 99 de romani. Ambasadoarea  Romaniei în Italia s-a întalnit cu participanţii înainte de cursă şi i-a încurajat.  “Maratonul de la Roma a fost un mesaj pentru romanii aflaţi la Roma. A plouat, am alergat uzi, dar un maraton trebuie dus în orice condiţii pană la capăt. Vrancenilor, aflaţi în număr mare la Roma, le transmit să fie puternici şi rezistenţi ca noi, maratoniştii! Romanii din Italia au şi ei maratonul lor, un maraton mult mai greu, în care nu au voie să abandoneze. Cel mai frumos îndemn din mulţimea fost «Du-te, tată, du-te!»şi îmi era adresat de un om în varstă. O doamnă de la Adjud, care m-a aşteptat la km 40, mi-a făcut o poză”, ne-a spus Ilie Roşu. Împreună cu el şi alţi maratonişti italieni au transmis un mesaj împotriva violenţei în sport. “Am vrut să ţin sus drapelul Romaniei, pentru că maratonul înseamnă la final şi în timpul cursei prietenie! Am sosit exact în zona în care se afla columna lui Traian. Pentru noi a însemnat ceva, n-a fost o simplă fugă, a fost o întalnire cu istoria noastră”, a mai spus Ilie Roşu.

A alergat cu ambele steaguri in mâini

Ambasadorul Dana Constantinescu şi reprezentanţii Ambasadei i-au încurajat şi i-au felicitat pe sportivii sosiţi din România pentru a participa la Maratonul de la Roma, aflat la cea de-a XX-a ediţie. Astfel, sâmbătă, 22 martie, Ambasadorul a fost prezent la Palazzo dei Congressi din Roma, unde a avut loc înregistrarea sportivilor şi ridicarea numerelor de competiţie. Aici a avut loc o primă întâlnire cu grupul de sportivi sosiţi din România, cărora le-a mulţumit pentru prezenţa la Roma şi i-a încurajat în perspectiva competiţiei. Grupul de sportivi sosiţi din România a depăşit 100 de persoane, aflându-se în topul primelor 10 state reprezentate la acest maraton. Duminică, 23 martie, un reprezentant al Ambasadei împreună cu membri ai comunităţii româneşti i-au încurajat pe maratoniştii români şi au alergat în semn de solidaritate în cadrul cursei de 5 km. Printre sportivii cei mai vizibili s-a numărat şi Ilie Roşu, sosit din Vrancea, supranumit "Maratonistul Drapelelor", care a alergat întregul traseu al maratonului purtând steagul României şi cel al Italiei. Luni, 24 martie, o parte din sportivii care au încheiat cursa de 42,195 km au fost primiţi la sediul Ambasadei şi felicitaţi pentru demersul lor, după cum a transmis Ambasada Romaniei de la Roma. Fost militar de carieră, Ilie Roşu, supranumit "Maratonistul Drapelelor", a luat parte în ultimii ani şi la maratonul “Pe aici nu se trece!” organizat pe traseul Mărăşti – Mărăşeşti, pe care l-a iniţiat alături de camarazii săi. (Dan CHIRIAC)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.