Ultima oră

Incendiu puternic în Vadu Roşca din cauza unui burlan

Raluca Manolache
12 mar 2014 1167 vizualizări
Oamenii pot solicita la primărie realizarea unui control de prevenire a incendiilor

O familie din satul Vadu-Roşca, comuna Vulturu, a sunat ieri la 112 după ce casa a fost cuprinsă de flăcări. La faţa locului s-au deplasat două echipaje cu două autospeciale de la Focşani, iar pompierii au acţionat atât pentru localizarea şi lichidarea incendiului, cât şi pentru protecţia gospodăriilor învecinate, deoarece viteza vântului favoriza pericolul propagării acestuia. „Verificările realizate la faţa locului au dus la concluzia că evenimentul s-a produs, cel mai probabil, din cauza unui burlan metalic neprotejat termic faţă de materiale combustibile. Din fericire, nimeni nu a fost rănit, însă pericolul în astfel de situaţii este unul real. Pentru a proteja viaţa şi bunurile recomandăm cetăţenilor să acorde mai multă atenţie normelor specifice de apărare împotriva incendiilor. Astfel, asiguraţi verificarea, curăţarea şi repararea coşurilor de fum cel puţin o dată pe an, de către o persoană autorizată. Tăiaţi crengile copacilor aflate deasupra sau în apropierea coşurilor de fum. Amplasaţi materialele combustibile la distanţă faţă de sobe. Asiguraţi izolarea sobei faţă de podea şi pereţii din apropiere. Folosiţi doar tipul de combustibil pentru care a fost proiectat sistemul de încălzire şi respectaţi întocmai instrucţiunile producătorului. Depozitaţi cenuşa într-un container de metal în exteriorul locuinţei şi la distanţă de casă, grajd, fânar, depozite etc. Amplasaţi un ecran în faţa focarului şemineului şi ţineţi uşiţa închisă la sobă. Stingeţi întotdeauna focul din sobă înainte de culcare”, a precizat lt. Cristina Duţă, purtătorul de cuvant al ISU Vrancea. Pompierii mai spun că se poate solicita la primărie efectuarea unui control de prevenire a incendiilor, control ce se realizează gratuit. (Raluca MANOLACHE)



În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.