Ultima oră

Trei cutremure mici într-o singură zi

Dan Chiriac
20 feb 2014 1493 vizualizări
Acestea au avut intensitatea cuprinsă între 2,7 şi 3,2 grade pe scara Richter, nefiind simţite de populaţie

Seismele au fost înregistrate de aparatele specialiştilor şi îngroaşă statistica cutremurelor produse în acest an. Seismologii spun că acestea se încadrează în activitatea normală din zona Vrancei şi nu au darul să îngrijoreze populaţia. Un cutremur cu magnitudine trei grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la ora 12.57, la o adâncime de 127 km, în munţii Vrancei, dar în judeţul Buzău. Cele mai apropiate localităţi au fost Vălenii de Munte (28 km), Mizil (30 km), Buzău (38 km), Boldeşti-Scăeni (39 km) şi Plopeni (41 km). Ieri, un nou seism în Vrancea, cu magnitudinea de 2.7 grade, a avut loc, la ora 09.48. Epicentrul a fost localizat la 84 kilometri adâncime.Cele mai apropiate localităţi de epicentrul cutremurului au fost Covasna (34 km), Târgu Secuiesc (44 km), Focşani (47 km), Mărăşeşti (51 km), Râmnicu Sărat (56 km). Un cutremur cu magnitudine 3.2 în Vrancea s-a produs miercuri seară tot în munţii Vrancei. Cel mai puternic cutremur din zona Vrancei produs de la începutul anului a avut loc pe 23 ianuarie. La ora 08.15, un cutremur cu magnitudine 4,7 grade pe scara Richter s-a produs în Vrancea, la o adâncime de 140 de kilometri. Cutremurul a fost simţit şi la Bucureşti, dar nu a provocat niciun fel de pagube. Potrivit Institutului Naţional pentru Fizica Pămantului (INFP) iniţial cutremurul a avut 4,8 grade pe scara Richter, ulterior stabilindu-se însă o intensitate mai mică. Duminică 12 ianuarie, la ora 20.26, a avut loc un cutremur cu magnitudinea de 4,4 grade pe scara Richter, tot în munţii Vrancei. Specialiştii spun că astfel de seisme minore se produc aproape zilnic, dar nu sunt simţite de oameni. După cum se ştie, doar cutremurele de peste şase grade pot produce pagube materiale, după cum consideră specialiştii. În cazul cutremurelor din Vrancea, doar cele cu magnitudinea de peste 7 grade pot provoca victime. La 6 octombrie 2013, în Vrancea s-a produs un cutremur de 5,5 grade pe scara Richter, cel mai mare din ultimii patru ani. Seismul a fost simţit şi la Bucureşti, dar şi în nordul Bulgariei şi în Republica Moldova. Deşi au anunţat în dese randuri un cutremur iminent de peste 7 grade, seismologii nu pot preciza exact cand se va produce acesta. De la începutul anului, în zona seismică Vrancea au avut loc alte aproape 25 de cutremure cu magnitudini între 2,5 şi 4,7 grade pe scara Richter. (Dan CHIRIAC)


În lipsa unui acord scris din partea Ziarului de Vrancea, puteţi prelua maxim 500 de caractere din acest articol dacă precizaţi sursa şi inseraţi vizibil link-ul articolului: #insertcurrentlinkhere

Ziarul de Vrancea  nu este responsabil juridic pentru conţinutul textelor din comentariile de mai jos. Responsabilitatea pentru mesajele dumneavoastra vă revine în exclusivitate.

Comentarii: 0

Adaugă comentariu
Trebuie să fii autentificat pentru a putea posta un comentariu.
Ziarul de Vrancea doreste ca acest site sa fie un spatiu al discutiilor civilizate, al comentariilor de bun simt. Din acest motiv, cei care posteaza comentarii la articole trebuie sa respecte urmatoarele reguli:
1. Sa se refere doar la articolul la care posteaza comentarii.
2. Sa foloseasca un limbaj civilizat, fara injurii, calomnii, comentarii antisemite, xenofobe sau rasiste.
3. Sunt interzise atacurile la adresa autorilor, daca acestea nu au legatura cu textul.
4. Username-ul sa nu fie nume de personalitati ale vietii publice sau parodieri ale acestora.
Autorul unui articol poate fi criticat pentru eventuale greseli, incoerenta, lipsa de documentare etc.
Nerespectarea regulilor mentionate mai sus va duce la stergerea comentariilor, fara avertisment si fara explicatii.
Abaterile repetate vor avea drept consecinta interdictia accesului la aceasta facilitate a site-ului.