Administratorul Motelului Soveja a murit in accident
Administratorul Motelului Soveja, situat in centrul comunei, linga Postul de Politie, a murit ieri dupa-amiaza, intr-un groaznic accident produs pe DN 2 L, intre Cimpuri si Soveja. Politistii rutieri spun ca autoturismul condus de Gabi Ganet a derapat si s-a izbit de un TIR plin cu lemne. "Gabi Ganet, 39 ani, din Soveja, in timp ce conducea o Dacia 1310, din cauza neatentiei a pierdut controlul volanului, a intrat pe contrasens si s-a izbit cu un camion condus regulamentar de Aurel Rusu, din comuna Vizantea", a declarat comisarul Mariana Apostol, purtatorul de cuvint al Politiei. Administratorul motelului a avut parte de o moarte cumplita. "Venea de la Cimpuri, iar la un moment dat a derapat si a intrat intr-un TIR incarcat cu lemne. In urma impactului produs in jurul orelor 15.00, usa din stinga s-a deschis, iar soferul a fost aruncat pe carosabil, in conditiile in care nu purta centura de siguranta. Gabi Ganet a murit dupa ce capul i-a fost zdrobit in urma impactului cu asfaltul", ne-a spus Costel Plesa, primarul comunei Soveja. Edilul nu are decit cuvinte de lauda despre cel care o viata a muncit la cooperatie. "A fost un om deosebit, despre care nu putem spune decit lucruri bune. De citva timp, acesta luase in locatie de gestiune motelul", a precizat Costel Plesa. De altfel, motelul din centrul Sovejei este singurul care functioneaza in prezent, dupa inchiderea Hotelului Zboina acum citiva ani. Motelul "Soveja" a fost singurul local din zona care a organizat petreceri de revelion sau de Pasti. De altfel, in lipsa altor locatii, turistii s-au inghesuit la motel, unde locurile de cazare pentru sarbatori au fost ocupate cu mult timp inainte. Tot aseara, politistii rutieri s-au confruntat cu un alt accident produs intre Garoafa si Focsani. Un tinar de 21 de ani din Panciu, aflat in masina cu fratele sau, a pierdut controlul volanului si s-a rasturnat in santul de pe marginea drumului. Din fericire, ambii frati au scapat doar cu rani usoare si cu sperietura. In schimb, autoturismul Dacia Logan a fost avariat serios in urma accidentului. (Dan CHIRIAC)