A intrat cu autoutilitara intr-o remorca rasturnata
Doua accidente grave s-au produs aproape concomitent, ieri noapte, pe soselele din judet. Cel mai grav accident a avut loc la Domnesti, unde o autoutilitara Renault a intrat intr-o remorca care se rasturnase anterior. Politistii spun ca incidentul a avut loc la orele 5.30 si, din primele verificari, se pare ca vina producerii acestuia este comuna. "Danut Albu, 39 ani, din judetul Dimbovita, in timp ce conducea o autoutilitara Renault, pe fondul neatentiei in conducere a intrat in coliziune cu o remorca rasturnata pe partea carosabila si care nu era semnalizata. Aceasta, inainte de a se rasturna, fusese tractata de o autoutilitara condusa tot de un sofer dimbovitean, Costin Cazan, 35 ani", a spus inspectorul principal Marius Milea, de la Serviciul Politiei Rutiere. In urma impactului a rezultat ranirea grava a lui Mircea Pahontu, 58 ani, care a avut nevoie de interventia descarcerarii pentru a fi scos din masina. "Am intervenit pentru descarcerarea pasagerului din dreapta, care a ramas blocat intre fiarele masinii. Acesta avea multiple leziuni, dar era constient, fiind transportat la spital de o ambulanta", ne-au spus pompierii. Barbatul are politraumatisme prin accident rutier, dar si fracturi la umar si picior. Tot grav a fost ranit un alt pasager din autoutilitara Renault, Daniel Ghita, 47 ani, tot din Dimbovita. Acesta a suferit politraumatisme, dar si o lovitura la coloana vertebrala. Cu 10 minute mai devreme, la intersectia b-dului Bucuresti din Focsani cu soseaua de centura s-a produs un alt accident grav. Potrivit Politiei, Danut Dragoi, 39 ani, din comuna buzoiana Ziduri, in timp ce conducea o masina Dacia Papuc, pe directia Rm. Sarat - Focsani, l-a acrosat pe Marcel Negrea, care se deplasa cu o bicicleta in aceeasi directie de mers. "Biciclistul nu s-a asigurat la schimbarea directiei de mers, desi a semnalizat cu mina intentia de a face viraj. Acesta a suferit politraumatisme si o dubla fractura la piciorul sting. Victima a fost testata cu alooltestul, fiindu-i gasita o imbibatie alcoolica de 0,26 grame la mie", a precizat inspectorul principal Marius Milea. Politistii rutieri ii atentioneaza pe soferi ca in luna noiembrie, in cadrul programului partenerial initiat, vor fi efectuate tot mai multe actiuni pentru depistarea celor care apasa prea tare pe acceleratie. (Dan CHIRIAC)














